Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:58 12 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele Efrem Bandarică, bucătarul de la Mănăstirea Dervent „Fără puterea şi harul lui Hristos, suntem paie fluturate în vânt“

ro

22 Dec, 2018 00:00 3674 Marime text
În ajunul sărbătorilor de iarnă, părintele Efrem Bandarică, bucătarul priceput de la Mănăstirea Dervent, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa, în care ne-a dezvăluit secrete din bucătăria lăcaşului de cult. Astfel, am aflat ce bucate vor fi pregătite de Crăciun pentru călugării mănăstirii, dar şi în noaptea dintre ani.

Ce v-a determinat să alegeţi calea mănăstirii? Şi de ce Mănăstirea Dervent?

Dragostea faţă de Hristos m-a determinat să aleg calea mănăstirii. Eram la liceu, prin clasa a IX-a, când am vizitat o mănăstire din nordul Dobrogei. Am participat şi la Sfânta Liturghie şi atunci mi-am spus: stop. Câtă slavă îngerească, câtă dragoste şi frăţietate între călugării din mănăstire. Ce slujbă îngerească, comparativ cu ce văzusem la biserica unde mergeam din când în când! Am descoperit o nouă lume de care nu auzisem, cu toate că aveam rude în cadrul mănăstirilor. Am socotit că rătăcesc prin lume şi deja în inima mea s-a aprins focul dragostei şi dorului după Hristos.
 
Din ziua când am participat la Sfânta Liturghie în acea mănăstire, nu a mai fost duminică sau sărbătoare în care să nu mă duc la mănăstire. După un an de „negocieri“ cu părinţii, am primit binecuvântarea lor de a pleca la mănăstire pentru tot restul vieţii. Şi plecat am fost până în ziua de astăzi. Îmi doresc să sfârşesc, cu ajutorul Domnului, tot în mănăstire. Mi-am dori să ajung în orice mănăstire de călugări, dar să fie cât mai departe de casă, deoarece nu poţi face călugărie aproape de familie.
 
În satul meu natal, Niculiţel din judeţul Tucea, în vârful unui deal este un monument al eroilor ce poartă numele de Dervent. Aş putea spune că i-am „păcălit“ pe părinţi, confundând acel loc cu Mănăstirea Dervent şi aşa mi-au dat voie să plec. Mama, într-un final, s-a prins că nu este vorba de acel loc şi, cu lacrimi în ochi, m-a pregătit ca pentru armată, de data asta pentru o armată „îngerească“. Parcă şi acum o văd, cum, cu lacrimi în ochi, îmi pregătea bagajul şi îmi punea merinde.

Cum aţi ajuns în bucătăria mănăstirii? A fost alegerea dumneavoastră sau aşa a decis stareţul?

Când am intrat în mănăstire, a doua zi am primit ascultare la bucătărie, la vase. Am spălat vase cam şase luni. Într-o zi, preotul stareţ îmi spuse să învăţ să fac mâncare, pentru că mă va pune bucătar, ca să gătesc călugărilor. Sigur, eu am luat-o drept glumă, crezând că preotul stareţ face glume pe seama mea. Spun asta pentru că nici nu împlinisem 16 ani şi nu gândeam că îmi va da o astfel de răspundere. Dacă şi-a promis, s-a ţinut de cuvânt, încât am intrat ca bucătar. Numai Dumnezeu şi perna îmi ştiau lacrimile. Sigur, nimic fără Dumnezeu. Am primit ascultarea cu dragoste şi nimic nu m-a vătămat. Permanent eram sub supravegherea preotului stareţ şi a unui părinte care răspundea de bucătărie.

Ce vă inspiră atunci când gătiţi? Aveţi vreo reţetă preferată?

Am absolvit Facultatea de Arte, secţia Pedagogia artelor vizuale. Precizez că mi-am continuat studiile în timp ce eram la mănăstire. Mă inspir din compoziţiile marilor pictori, dar mă folosesc şi de motivele florale, figuri geometrice, din picturile bizantine sau din frescele bisericilor. Reţeta preferată pentru mine este aceea pe care „o simt“ ca s-a făcut cu mai multă jertfă şi rugăciune.

V-a pus vreodată în dificultate vreo reţetă anume? Care a fost asta?

Supa cu găluşte din griş. Îmi ieşeau găluştele foarte tari, ca pietrele. Am mai trecut anii, acum îmi ies ca la carte. Mult m-a ajutat şi mă ajută Dumnezeu. Simt cum Dumnezeu ajută nepriceperii mele. Niciodată nu reuşeam să aflu secrete de la bucătari, care mai mult mă încurcau. Toată lumea gândeşte că tot ce au dobândit în timp le aparţine, însă nu sunt conştienţi că, fără puterea şi harul lui Hristios, suntem paie fluturate în vânt. Să nu dai tot ce ai, să nu spui tot ce ştii! Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi! Dar dragostea învinge orice restricţie!

De altfel, care este cea mai mare gafă pe care aţi făcut-o în bucătărie?

Să spunem că cea mai mare gafă în bucătărie a fost atunci când trebuia să gătesc sarmale şi nu ştiam nici cum se fierb. Am rugat-o pe o doamnă să le pună la foc, mai ales că eu nu ajungeam nici până la aragaz, pentru că era mai înalt ca mine. A aşezat acea doamnă sarmalele: dedesubt a pus beţe de vişin, frunze de viţă şi varză tocată, apoi sărmăluţele. A adăugat apă şi au fost gata pentru fiert. Numai că nu mi-a spus că apa va scădea şi trebuie să mai adaug din când în când. Sarmalele fierbeau în legea lor, iar eu am plecat în chilie să mai citesc câte ceva. După jumătate de oră, nor mare de fum pe toată casa scării. Fumul a ajuns şi la mine în cameră. Eu stăteam nepăsător că nu are cum să fie de la mine din bucătărie, deoarece eram în regulă, datorită acelei doamne cu experienţă.
 
Într-un final, când am reuşit să mă conving că fumul vine de la bucătărie, am coborât şi, în loc să văd ceva frumos pe plită, nu puteam distinge nimic din cauza fumului: unde este cratiţa şi unde este aragazul. Am oprit focul şi am chemat-o speriat pe doamnă să vadă unde este greşeala, la care dânsa m-a întrebat: «Tu nu ai pus apă?» Eu, „nevinovat“ i-am spus că nu am ştiut că va dispărea apa. Jumătate din sarmale erau scrum! Bucuria a fost că mai aveam o crăticioară mai mică, cu mai puţine sarmale la fiert. Nu s-a lăsat cu canoane sau metanii, dat din asta am învăţat multe, inclusiv să fierb sarmale.

La masa de la Dervent se aşază călugării mănăstirii, mireni veniţi în vizită, localnici, dar şi turişti. Aţi avut vreodată reclamaţii privind bucatele pregătire de dvs.?

Am mai şi primit reclamaţii de la gospodine trecătoare şi cu experienţă slabă în bucătărie. Majoritatea au fost răutăţi. Călugării au mai făcut şi ei „reclamaţii“, dar, fără acestea, eu nu mă pot mântui. În cursul săptămânii, la masă am obştea mănăstirii (22 de persoane), pelerini cazaţi la mănăstire şi muncitorii de la biserica, aflată în construcţie. Avem două mese pe zi: prânzul şi cina. În total, cam 50 de persoane la masă. Sâmbetele şi duminicile gătesc cam pentru 200 de persoane.

Suntem în ajunul Crăciunului. Ce meniu veţi oferi de Crăciun călugărilor de la mănăstirea Dervent, dar şi celor care vă vor trece pragul?

Pentru masa de Crăciun, de după Sfânta Liturghie, voi pregăti călugărilor, cât şi celor care vor veni să cinstească praznicul Naşterii Domului, următoarele preparate: ciorbă cu perişoare din peşte, sarmale cu carne de peşte în voi de varză, drob cu peşte, salată rusească din peşte, plăcintă dobrogeană cu brânză dulce şi smântână, cozonac de casă.

Ce veţi pregăti pentru noaptea dintre ani?

Pentru noaptea dintre ani, noi nu prăznuim decât călugăreşte. Avem slujba de priveghere a Sfântului Vasile cel Mare, care va începe la ora 19.30 şi se va termina pe la orele 00.00-01.30, cu colindele tradiţionale, cântate în strană de călugări. Apoi fiecare va merge la chilia sa şi îşi va face rânduiala de călugăr. Pentru masa de a doua zi după Sfânta Liturghie, vom pregăti tot preparate pe bază de peşte, însă ceva deosebit va fi pâinea Sfântului Vasile - Vasilopita. Este o pâine dulce cu multe buruieni aromate. Această pâine se împarte de către cel mai mare tuturor călugărilor şi mirenilor prezenţi la masa de după Sfânta Liturghie.

Reţeta pentru Vasilopita

Iată reţeta pentru această pâine: 1.500 grame de făină, 10 ouă, 250 grame de unt, 250 grame de zahăr, drojdie cât o nucă, coajă rasă de lămâie, uzo – 30 mg, esenţă de vanilie. Se amestecă toate aceste ingrediente până ce devine un aluat destul de vânjos, pe care îl lăsăm să dospească. După ce a dospit, îl punem într-o tavă unsă cu unt topit, apoi ungem aluatul cu un ou bătut bine cu zahăr pudră. Aruncăm peste această pâine zahăr tos şi migdale. Se coace la cuptor la foc mic, apoi la un foc mai mare. Această reţetă şi rânduială am învăţat-o de la părinţii aghiotafiţi de la Ierusalim.

Atunci când puneţi pe listă meniul pentru ziua următoare, aveţi nevoie de acordul stareţului?

Nimic nu se face fără binecuvântarea preotului stareţ! Asta nu pentru a fi informat stareţul de orice lucrare, ci pentru a fi binecuvântată orice lucrare. Unde este binecuvântare, acolo este şi Hristos!Meniul îl alcătuiesc eu, apoi îl dau părintelui stareţ pentru verificare şi rămâne fixat pentru o perioadă. Meniul se face pentru o săptămână şi apoi se repetă. Când totul se face cu binecuvântare în bucătărie, întreaga lucrare este ca o proscomidie.

Ce bucate se găsesc pe mesele mănăstirii atunci când suntem în post? Ce gătiţi cel mai des?

Când suntem în post, pregătim ciorbă de legume, ciorbă de fasole, ciorbă de barză, ciorbă de broccoli, supă de legume, supă de tahini, tocană de cartofi, piure de cartofi, salată orientală, cartofi la cuptor, cartofi întregi, fierţi în coajă, cu mujdei de usturoi, cartofi prăjiţi, varză scăzută, fasolescăzută, fasole făcăluită, humus de fasole, humus de năut, mâncărică de ceapă cu mămăligă, mâncărică de mazăre, mâncărică de păstăi, orez sârbesc, orez cu năut, orez cu legume, salată de crudităţi, salată de varză, salată de fasole cu salată verde, fructe de mare, gogoşi, clătite cu gem. La acestea se adaugă gemuri, dulceţuri, mere de albină, toate produse în mănăstire. Cel mai des, gătesc iahnie de fasole şi orez cu legume.

Aveţi ajutoare în bucătărie?

Da. Primim ajutor şi cel mai important este Hristos! Al doilea ajutor este Sfântul Eufrosin bucătarul şi Sfântul Efrem cel Nou. Apoi fraţii rânduiţi de către preotul stareţ, pentru curăţarea zarzavatului, spălarea vaselor şi aşezarea meselor.

Care consideraţi că este cel mai mare succes al dvs. de până acum în materie de gastronomie?

Nu cred în succes, ci în ajutorul lui Dumnezu. Cel mai mare succes ar fi dacă i-aş mulţumi pe călugări cu preparatele mele. Să plece de la masă sătui şi să dea slavă Domnului pentru că le-am pus pe masă în acea zi. Asta da, succes! Restul este trecător!

În afară de gătit, ce alte pasiuni mai aveţi?

În afara bucătăriei, mă consider pictor. În timpul liber, şi asta mai mult iarna, pictez. Îmi place să citesc atât texte biblice, scrieri ale sfinţilor părinţi, dar şi vieţile şi opera marilor pictori. Îmi place să citesc în chirilică veche, ador cuvintele vechi ale înaintaşilor noştri. Alteori, împletesc rugodelii (metanii călugăreşti cu heruvimi şi serafimi brodaţi). Brodez icoane în fir de aur, broderie manuală. Am învăţat această îndeletnicire de la o maică de la Ierusalim. O altă bucurie şi îndeletnicire este aceea de a fi conservator al patrimoniului cultural. Îmi place să conserv lucruri vechi, cărţi liturgice, icoane, veşminte. Mă ocup de muzeul mănăstirii. Avem o sală de muzeu cu o impresionantă colecţie de obiecte bisericeşti şi o sală unde sunt expuse tablouri de artă contemporană, rezultatul unor frumoase ediţii de tabără cu caracter religios cu numele „Dervent, Dunărea şi Dobrogea creştină“ (10 ediţii care au avut loc la Dervent).

Ce planuri aveţi? Lucraţi poate la o nouă carte, după ce „Bucate mănăstireşti din cuhnia de la Dervent“ s-a bucurat de un real succes?

Mi-am propus, cu ajutorul Domnului, ca în anul 2019 să-mi organizez două expoziţii personale cu caracter religios, dar şi marinăreşti. Sunt colaborator al revistei „Leacuri şi reţete mănăstireşti“. Din două în două luni apare această revistă. Ofer şi eu spre publicare câte 14 reţete mănăstireşti. Acum lucrez la o carte de bucate cu 250 de reţete, ce va vedea lumina tiparului la jumătatea anului viitor.
 
Da, cărticica de bucate „Bucate mănăstireşti din cuhnia de la Dervent“ s-a bucurat de un mare succes. Asta datorită iniţiativei lui Răzvan Bucuroi, directorul editurii Lumina Credinţei. Îi mulţumesc din suflet şi-l asigur că îl port în suflet şi rugăciunile mele.
 
Să spunem, dar să şi credem, că înainte de a apare această cărticică de bucate îmi promovam reţetele şi toate cele gătite de mine pe pagina de Facebook pe care o administrez. Dar totul se datorează bunului Dumnezeu! Altfel aş fi fost praf şi cenuşă.
 
Doresc tuturor cititorilor ca sărbătoarea Naşterii Domnului să-i găsească împăcaţi cu aproapele, mulţumiţi de ce le-a dat Dumnezeu în acest an, bune ori rele, toate sunt de sus şi cu rânduială. Sărbători cu bucurii şi cu dorul de Hristos! Pace şi mântuire!

Vasilopita - tradiţie şi cult

Din multiplele tradiţii creştineşti ale poporului elen, o mare semnificaţie o are sărbătoarea tăierii pitei Sfântului Vasile cel Mare - numită Vasilopita - de către fiecare familie în prima zi a anului nou. Cu acest prilej, în prima zi a anului, se face o pită (plăcinta) în care se introduce un bănuţ. În jurul ei se aduna toţi membrii familiei, într-o atmosferă de bucurie, şi se taie pita, în mai multe felii, de către capul familiei. Prima felie este pentru iconostasul familiei, a doua pentru casa şi în continuare câte o felie pentru fiecare membru al familiei de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr. Cel care fi norocosul şi va găsi în felia sa bănuţul, va fi norocosul anului.
 
Obiceiul provine din Saturnaliile (Kronia) Romane, serbare agricolă, în timpul căreia erau oferite zeilor primele roade ale pământului şi, concomitent, se alegea prin tragere la sorţi „Regele Saturnaliilor“, care era considerat personajul norocos al zilei şi i se acordau onoruri. Obiceiuri asemănătoare întâlnim şi la serbările agricole antice greceşti: Thalisia (dedicate zeiţei agriculturii şi a cerealelor: Demeter - Ceres) şi Tharghilia (dedicate zilei de naştere a lui Apolo - zeul soarelui, luminii, muzicii, poeziei şi artelor şi lui Artemis - Diana, zeiţa vânătorii, care se ţineau în lunile mai şi iunie. Ulterior, tradiţia populară a asociat obiceiul cu Vasilios (Sfântul) cel Mare (330-379 d. Hr).

Una din variantele pentru serbarea Vasilopitei

Se spune că, atunci când Sfântul Vasile era arhiepiscop în Cezareea Capadociei, ca să salveze oraşul de jefuirea lui de către prefectul de Capadocia, a cerut locuitorilor să-i dea tot aurul pe care îl aveau, ceea ce au şi făcut, spre a-l oferi prefectului. Dar se pare ca prefectului i s-a făcut ruşine de arhiepiscop şi a plecat fără să ia nimic. Atunci, arhiepiscopul, care nu mai ştia ale cui sunt monezile de aur, a poruncit să se facă plăcinte în care să se introducă monezile şi apoi să fie împărţite locuitorilor şi astfel fiecare a luat ceea ce a găsit în plăcintele care li s-au oferit. De atunci, obiceiul tăierii Vasilopitei s-a consacrat. Tot de atunci se păstrează credinţa potrivit căreia cel care va nimeri moneda va fi norocosul anului.

Despre părintele Efrem Bandarică

Efrem Bandarică este din nordul Dobrogei, de la Niculiţel, din judeţul Tulcea, de unde provine şi stareţul de la Dervent, părintele Andrei Tudor. În vara anului 2001, la îndemnul arhiepiscopului Tomisului, la Niculiţel a fost organizat un pelerinaj, deoarece se împlineau 30 ani de la descoperirea moaştelor celor patru mucenici, în septembrie 1971. Monahii purtau cu ei raclele celor patru mucenici, care pentru o noapte se întorceau în locul jertfei lor. Toată noaptea, călugării de la Mănăstirile Cocoşu şi Dervent au citit cu rândul, neîntrerupt, Psaltirea. Era ora 2.00 când fratele Gelu, un tânăr monah de la Dervent originar din Niculiţel care se afla de 3 ani în mănăstire, îşi încheia citirea şi l-a rugat pe cel care-i urma să îi facă o fotografie rugându-se la mormânt. Când au developat filmul însă, surpriza a fost uriaşă. O rază de lumină se pogora, în puterea nopţii, asupra mormântului sfânt, atrasă parcă de evlavia celui care se ruga cu sârg. Momentul a fost îmbrăţişat de monahi ca un semn divin. Fratele Gelu s-a tuns întru monahism şi a devenit călugărul Efrem, cel care este astăzi bucătarul priceput al Mănăstirii Dervent din sudul Dobrogei.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii