Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paradisul fiscal face victime? Firme implicate în dosarul retrocedărilor din Constanţa pot fi afectate de măsurile din Cipru

ro

20 Mar, 2013 00:00 3551 Marime text
Decizia Ciprului de a supune depozitele bancare unor taxe fără precedent ar putea afecta şi nişte firme care apar în celebrul dosar al retrocedărilor în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, sunt coinculpaţi.

Ciprul a acceptat, la finalul săptămânii trecute, o taxă fără precedent în UE asupra depozitelor bancare după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a ameninţat că va împinge ţara în default prin retragerea liniilor de finanţare cu Laiki, a doua mare bancă cipriotă. Prin această decizie, depozitele de peste 100.000 de euro vor fi supuse unei taxe de 10%, iar cele mai mici de 100.000 de euro uneia de 6,7%. Această măsură a fost luată de Troica formată din Comisia Europeană, FMI şi BCE.
Potrivit Hotnews, „«Zona Euro nu mai vrea să mai taxeze deponenţii din Cipru care au mai puţin de 100.000 de euro în conturi, însă decizia finală le va reveni autorităţilor cipriote», au afirmat luni seară surse apropiate discuţiilor, citate de AFP”.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, 40.000 de români care locuiesc în Cipru ar putea fi afectaţi de această măsură dură. Pe lângă aceştia însă 11.000 de firme din România sunt înregistrate, potrivit publicaţiei Capital, în regimuri fiscale permisive. Aşa numitele paradisuri fiscale. 6.000 dintre aceste firme au luat calea Ciprului.

Pozitron Medical Investigation SRL

Şi în Constanţa există societăţi ai căror asociaţi au sediul social înregistrat în Cipru. Una dintre acestea este Pozitron Medical Investigation SRL. Potrivit datelor disponibile pe Registrul Comerţului, asociaţi persoane juridice în Pozitron Medical Investigation SRL sunt SC Talmage Overseas LTD, iar asociaţi persoane fizice - Mihaela Elvira Gherasim Tănase. Interesant, SC Talmage Overseas LTD are sediul social în Cipru. Şi mai interesant este însă că Talmage Overseas LTD este acţionar majoritar în SC New Home Construct SA. Această firmă apare, în celebrul dosar al retrocedărilor, ca beneficiar terenuri.

Compania de Servicii şi Consultanţă SA

O altă firmă din al cărei acţionariat face parte o societate cu sediul în Cipru este Compania de Servicii şi Consultanţă SA. Acţionar persoană juridică în această firmă este Willridge Consulting Limited, un offshore din Cipru. Acţionar persoană fizică este Valentin Gheorghe Ionescu. El este, de asemenea, administratorul societăţii. Amintim însă că Valentin Gheorghe Ionescu este, totodată, coinculpatul primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, în dosarul retrocedărilor. Procurorii DNA susţin că, urmare a acestor retrocedări, statul ar fi fost păgubit cu aproximativ 114 milioane de euro. Compania de Servicii şi Consultanţă a fost înfiinţată în 2003 şi are sediul în Bucureşti.

Harborside Imobiliara şi mall-ul din strada Traian

O altă societate care ar putea fi afectată de măsura din Cipru este SC Harborside Imobiliara. Acţionari sunt Master Job Limited (offshore din Cipru), Romanian Real Estate Partners BV (Olanda) şi Quitxotic LTD (Cipru), iar administratori Peter Oesterle, Birgit Noggler şi Andrew Clive Stear. Ceea ce este interesant este că, în 2010, Harborside Imobiliara a fuzionat prin absorbţie cu Harborside Hotel. Şi, începând din acest punct, ajungem la celebrul mall din strada Traian.
Cum s-a plimbat terenul pe care urmează să se ridice controversatul mall? Prin Dispoziţia 3086 din 23 noiembrie 2004, primarul Mazăre atribuie în compensaţie anumite terenuri, în baza legii 10/2001. Un anume Cecil Poppa notificase administraţia publică locală prin actul cu nr. 61 din 14 mai 2001, privind restituirea în natură a un hectar situat în suburbia Anadalchioi, lot 291/929. În aprilie 2004, Orenia Poppa, prin mandatar Virgil Dumitrescu, semnează contractul de cesiune de drepturi litigioase pe care le-a dobândit de la defunctul soţ, nr. 1353, cu SC Holland Development Group SA. În luna octombrie a aceluiaşi an, Holland vinde, la rândul său, drepturile litigioase către SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA, care formulează către Primăria Constanţa cererea nr. 141196/17/11/2004. Mai mult sau mai puţin surprinzător, în noiembrie, Mazăre emite dispoziţia de primar prin care atribuie în compensare societăţii Compania de Servicii şi Consultanţă SA şapte terenuri, însumând 45.583,53 mp, în valoare totală de 346.572 mp. Printre cele şapte terenuri se aflau şi patru loturi situate în perimetrul Poarta 3-4: lot 1 - 6.425 mp (6 euro/mp = 38.550 euro), lotul 2 - 1.575 mp (32,10 euro/mp = 50.558 euro), lotul 3 - 8.000 mp (6 euro/mp = 48.000 euro) şi lotul 4 - 28.025 mp (6 euro/mp = 168.312 euro). În mai 2005, Compania de Servicii şi Consultanţă SA vinde către Harborside Imobiliara, beneficiarul de azi al proiectului, lotul 3, în suprafaţă de 8.000 mp, pentru 250.000 de euro plus TVA (contractul nr. 560 din 4 mai 2005).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii