Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„„Ministerul Transporturilor analizează acest subiect”. Ramona Mănescu se va întâlni cu nemulţumiţii Operatorii portuari nu vor trecerea Portului Constanţa la administraţia Mazăre (documente)

ro

01 Oct, 2013 00:00 3155 Marime text
Organizaţia patronală „Operatorul Portuar” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare solicită ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, şi subsecretarului de stat Constantin Matei o întâlnire pe tema a ceea ce ele numesc deficienţele constatate în actul de administrare a Portului Constanţa.
Ministerul Transporturilor a anunţat că va da curs acestei solicitări. Cât despre declaraţia făcută săptămâna trecută, la Constanţa, de premierul Victor Ponta, potrivit căruia noua strategie a Portului Constanţa trebuie să presupună şi capital privat, dar şi o implicare mai mare a municipalităţii, ministerul condus de liberala Ramona Mănescu susţine că „în acest moment, Ministerul Transporturilor analizează acest subiect”.
 
Potrivit unor memorii, organizaţia patronală „Operatorul portuar” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au transmis Ministerului Transporturilor mai multe sesizări referitoare la activitatea porturilor de la Marea Neagră, dar nu ar fi primit, până la momentul actual, niciun răspuns. Operatorii trag un semnal de alarmă şi cu privire la posibilele efecte negative ale transferului Portului Constanţa de la minister la administraţia publică locală. Amintim, în acest sens, că premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Constanţa, că noua strategie a Portului trebuie să presupună implicarea capitalului privat, a municipalităţii şi a Guvernului. „Autoritatea locală (...) e normal să aibă un cuvânt important de spus în dezvoltarea Portului”, a afirmat primul ministru.
Menţionăm că memoriile sunt semnate de preşedintele organizaţiei patronale „Operatorul portuar”, Viorel Panait, şi de preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu.
 
„O imixtiune sporită a factorului politic”
 
În opinia operatorilor, „o astfel de măsură ar putea avea drept efect o imixtiune sporită a factorului politic în deciziile administraţiei portuare, ceea ce ar putea conduce la o instabilitate economică şi la o scădere a încrederii investitorilor români şi/sau străini în mediul de afaceri românesc în ansamblul său”.

Precizăm că, începând din toamna anului trecut şi până la momentul de faţă, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a făcut constant lobby pentru ca municipalităţii să îi revină un nou pachet de acţiuni ale Portului. Edilul şef a avertizat că, în situaţia în care acest lucru nu se va întâmpla, relaţia sa cu premierul Victor Ponta se va schimba. Ei bine, iată că după nici măcar un an primul ministru „scoate din joben” soluţia: listarea acţiunilor Portului la Bursă, pe de o parte, un pachet mai mare de acţiuni pentru administraţia Mazăre, de cealaltă parte.
Statul este încă acţionarul majoritar al Portului Constanţa deţinând, prin Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, un pachet de 60% din acţiuni. 20% sunt deţinute de Fondul Proprietatea, iar alte 20% de municipalitatea constănţeană. Rămâne de văzut care va fi noul pachet de acţiuni ce ar putea intra sub umbrela municipalităţii constănţene odată cu implementarea strategiei menţionate de Ponta.
 
Ministerul Transporturilor va da curs solicitării operatorilor portuari
 
Ministerul Transporturilor a anunţat, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Teodora Trandafir, că ministrul Ramona Mănescu „va da curs solicitării operatorilor portuari pentru a afla ce mesaje vor să transmită aceştia”. „Vor avea posibilitatea să-şi exprime opinia vizavi de Portul Constanţa”, a precizat Trandafir. Purtătorul de cuvânt al ministerului susţine însă că data şi ora întâlnirii nu au fost încă stabilite. Totuşi, potrivit unor surse, întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi operatorii portuari ar urma să aibă loc joi, pentru ca, în cursul săptămânii viitoare, reprezentanţii MT să se deplaseze la Constanţa.
Întrebată ce poziţie are ministrul Mănescu faţă de scenariul invocat de premier cu privire la Portul Constanţa, Teodora Trandafir a declarat: „În acest moment, Ministerul Transporturilor analizează acest subiect. Este în analiză”. Purtătorul de cuvânt al MT a ţinut să subliniez că această poziţie nu înseamnă nici că ministerul este de acord cu propunerea lui Ponta, nici că se opune.
Este important să amintim, în acest context, că în urmă cu două săptămâni liberala Ramona Mănescu a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că „la nivelul Guvernului nu există, deocamdată, o discuţie privind trecerea Portului Constanţa la administraţia locală”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii