Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:26 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme din sfera de interes câștigă contracte la RAEDPP și Confort Urban Stere Hira, specialist în artilerie și rachete ajuns director în administrația Chițac, nu-și uită tovarășii de business!

ro

20 Feb, 2023 00:00 6743 Marime text
Imediat după alegerile locale din 2020, Stere Hira ajungea pentru prima dată consilier local. Nu i-a plăcut prea mult această onoare pe care i-o făcuseră constănțenii care au votat lista PNL și la scurt timp a acceptat să plece director la fostul RAEDPP.

Din această nouă postură, Hira își declarase public intențiile: „Îmi doresc să dezvoltăm Constanța!” Nu a adăugat însă, dacă prin forțele proprii ale instituției sau și cu ajutorul vechilor tovarăși de business.

A stat ce-a stat la RAEDPP și a primit o nouă misiune – Confort Urban SRL.

Potrivit Registrul Comerţului în funcţia de director general la Confort Urban, societatea Consilului Local Constanța, începând cu data de 09.07.2022, era numit Stere Hira.

Inițial pentru o perioadă de 4 luni, însă ulterior mandatul i-a fost prelungit.
 
Cele două posturi succesive de director i le-au adus doar relația persoanală cu primarul Vergil Chițac. E adevărat că pentru postul de la RAEDPP a susținut un concurs, însă nu a avut niciun contracandidat.

Dar cine este Stere Hira și ce-l recomandă să conducă societatea Confort Urban? Fost ofițer în cadrul MAPN (1995-1997), ulterior a lucrat ca director producție la o companie de produse lactate, , apoi director general la o companie de transport, a urmat o companie de construcții și transport rutier mărfuri. Din 2009 este administratorul companiei de turism Premium Lac SRL din Eforie Nord.

Ca studii, Stere Hira a absolvit Colegiul Național de Apărare din cadrul UNAP Carol I (2019), anterior având o diploma de formator la un curs postunversitar formator (2015). În 2013 și-a luat diploma de manager turism, în urma unui curs postunversitar în turism. Între 1990 și 1995 a absolvit Facultatea de Marină Militară – specializarea artilerie și rachete, cu diploma de inginer.

În politică a intrat destul de târziu, însă numele lui Stere Hira apare în documentul public publicat în Monitorul Oficial nr. 326/5.05.2017, la poziția 154, la lista persoanelor care au făcut în anul 2016 donații, cu suma de 64.200 lei, plătită în cinci tranșe, în intervalul martie-noiembrie 2016.
Donațiile aveau legătură cu prima candidatură la primăria Constanța a lui Vergil Chițac.
 
  
Afacerile lui Stere Hira
 
Societățile Anteh Group SRL, Conmax Group SRL, Solvari Investment SRL și Hbb Minerals SRL fac parte din trecutul afacerilor lui Hira Stere și al familiei sale, respectiv Hira Vasile și Hira Costică senior. 
 
Societatea Anteh Group SRL, în prezent radiată, s-a înființat la sfârșitul anului 2008, asociați fondatori fiind Hira Stere cu 99% și administrator, alături de Hira Vasile.

Firma era cu sediul în Constanța, strada Soveja 79, bloc 29, cu activitate declarată lucrări de construcții. Firma are un rulaj substanțial în primul an de activitate, declară cifră de afaceri de 2.309.557 lei, și cu toate acestea înregistrează pierdere de 49.876 lei.

La începutul anului 2010, în martie, familia Hira Stere și Vasile se retrage din societatea Anteh Group SRL, iar noii asociați Zahariuc Ionuț și Anechiforesei Constantin, care schimbă sediul social în sat Pietreni, comuna Deleni și nu mai derulează nicio activitate.
 
Zahariuc Ionuț apare în patru firme radiate, dintre care una Theo Chili SRL cu sediul în Baia, Tulcea, care este cesionată tot de un membru al familiei Hira, iar Anechiforesei Constantin a fost asociat în 12 firme radiate.

Theo Cili SRL Tulcea, în prezent radiată, prin asociat unic și administrator Hira Costică, a hotărât (Mof. 1528/12.04.2010) închiderea punctului de lucru din comuna Baia, jud. Tulcea și retragere din calitatea de asociat și administrator, și cesionarea părților sociale către Zahariuc Ionuț 90% și Anechiforesei Constantin 10%, primul având și calitatea de administrator.
 
Societatea Conmax Group SRL s-a înființat la sfârșitul anului 2004, la aceeași adresă ca Anteh Group SRL, Soveja nr. 79, bloc 29, și cu aceiași asociați fondatori, Hira Vasile și Hira Stere, care este și administrator, cu activitate declarată lucrări de construcții.
 
La sfârșitul anului 2008, asociații Hira Stere și Vasile hotărăsc schimbarea sediului în Constanța, strada București 25, iar în ianuarie 2009 cesionează integral părțile sociale către Niță Georgeta-Maria și Dumitru Constantin (Mof. 0971/13.02.2009). Societatea Conmax Group SRL este radiată prin dizolvare judiciară cf. art. 237 din L31/1990.
 
Premium Lac SRL
 
Firma Premium Lac SRL a fost înființată în anul 2009, cu sediul social în Eforie, pe strada Mării. Conform Registrului Comerțului, are un capital social subscris de 10.000 de lei, cu un număr de 100 de părți sociale, valoarea fiecăreia fiind de 100 de lei. Asociat unic în firmă este Stere Hira, iar Ana Hira este administrator. În anul 2021, firma a raportat 4 salariați, la o cifră de afaceri de 2.262.079 lei, cu un profit de 1.559.474 lei.


Societatea HBB Minerals SRL, Hira, Beu și Balagiu, fostă Agro Nick Industry SRL
 
Societatea s-a înființat în ianuarie 2017, asociat unic fondator Balagiu Daniel, cu sediul în localitatea Poarta Albă, activitatea declarată fiind de creșterea animalelor.
 
Balagiu Daniel, în luna mai 2017, cooptează noi asociați, respectiv pe Beu Florin și Balagiu Adrian, nume importante în lucrările de construcții, dar și pe Hira Stere, pe atunci un anonim. Asociații împart în cote egale procentele, câte 25% de fiecare, schimbă numele societății cu inițialele lor HBB ( HiraBeuBalagiu) Minerals SRL, schimbă obiectul de activitate, din creșterea animalelor, în extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei, iar Hira Stere devine administratorul societății.
 
În luna iunie 2017 (Mof. 1912/6.06.2017), Balagiu Daniel se retrage, iar procentele se redistribuie astfel: Hira Stere și Beu Florin câte 33,33%, iar Balagiu Adrian 33,34%.

La loc comanda, arată Mof. 880/5.03.2020, deoarece Hira Stere (care se retrage și din administrator), Beu Florin și Balagiu Adrian cesionază din nou părțile sociale către Balagiu Daniel, care devine, din nou asociat unic și administrator al societății HBB Minerals SRL.
 
Beu Florin este asociat și administrator în Daf Trans 2000 SRL și doar asociat în Roadmax Construct SRL. Balagiu Adrian este asociat și administrator în societatea Autoprima Serv SRL și asociat în Road Mix Technology SRL București și Roadmax Construct SRL Constanța.
Urmăriți în continuare aceste firme pentru că legăturile între cariera în administrația locală a lui Stere Hira și deținătorii acestor companii sunt limpezi precum apa de izvor.



Instalat la conducerea Confort Urban, Stere Hira începe să atribuie contracte foștilor săi parteneri de afaceri.

La scurt timp după instalarea în funcția de director, 16.08.2022, Hira închiriază de la Corady Star un autograder, un contract de 185.000 lei.

Pe 24.08.2022, Confort Urban mai închiriază de la Corady Star SRL un utilaj, vezi secțiunea „documente” pentru 97.500 lei.

Anterior, Corady Star mai câștigase alte două contracte la o instituție condusă de același Stere Hira, respectiv, fosta Regiei Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța.

Pe 21.02.2022, Corady câștigă contractul pentru lucrări deființare imobil în piața Ovidiu, strada Aristide Karatzali nr.12 pentru suma de 290.924 lei iar pe 15.04.2022 un alt contract în valoare de aproximativ 254.000 lei pentru desființare platformă betonată Ștefăniță Vodă, fix acolo unde locuitorilor din zonă li se tot promite amenajarea unui parc.

Tot în mandatul de director al lui Hira în fruntea Confort Urban, Corady Star mai prinde până aproape de finalul anului 2022, un contract de furnizare agregate carieră, în sumă de 13.109 lei fără TVA.
 
Am stabilit deja mai sus, ce i-au unic în business pe Florin Beu( n.r. Daf Trans 2000 SRL), Adrian Balagiu (n.r. Autoprima Serv SRL) și Stere Hira - societatea HBB Minerals SRL, al cărui nume deriva chiar de la inițialele lor( HiraBeuBalagiu)!




Aparent Corady Star SRL pare o companie distinctă, dar priviți mai jos, un scurt istoric:
 
Despre Corady Star SRL  

Societatea a fost înființată în anul 2006, de către asociații fondatori Petre Gheorghe Adrian și Corina Mihaela, cu sediul declarat pe Aleea Cutezătorilor nr. 9 într-un aparatment și cu activitate comerț cu amănuntul.
 
Asociații fondatori, familia Petre îl cooptează pe Ungureanu Dumitru în societate, mai întai cu procentul de 33,33% din capitalul social și îl numesc administrator , schimbă sediul social la domiciliul noului asociat cooptat, Constanța, Prel. Sg. Nicolae Grindeanu 11, unde este și în prezent, iar obiectul de activitate se schimbă în lucrări de construcții drumuri și autostrăzi (Mof 4525/28.11.2018).
 
Ungureanu Dumitru devine asociat unic și administrator al societății Corady Star SRL la scurt timp după cooptare , așa cum reiese din Monitorul Oficial nr.4561 din 3 decembrie 2018.
 
În anul 2020 , asociatul unic Ungureanu Dumitru renunță la funcția de administrator în favoarea lui Morogan George domiciliat în Constanța, care a completat obiectul de activitate al societății cu extracție pietriș, piatră ornamentală,nisip ,argilă,caolin și producție de rezervoare , cisterne și containere metalice.

Societatea Corady Star SRL, este reprezentată de asociat unic Ungureanu Dumitru, administrator Morogan George, are sediul într-un apartament , la domiciliul asociatului unic, pe strada Prel. Sg. Nicolae Grindeanu nr.11, activitate principală declarată lucrări de construcții de drumuri și autostrăzi.
 
Potrivit Registrului Comerțului societatea Corady Star SRL nu are declarat niciun punct de lucru, singurul sediu social declarat este apartamentul de domiciliu al asociatului unic Ungureanu Dumitru.

În anul 2021, firma a raportat 33 de salariați, la o cifră de afaceri de 18.143.115 lei, cu un profit de 5.660.471 lei.

Compania a încheiat 7 contracte de achiziții publice în valoare totală de 2.016.100,35 lei. Compania a mai câștigat în trecut tot la Mangalia mai multe contracte.

Potrivit www.confidas.ro , administratorul SRL-ului George Morogan mai apare în firmele Concept Comert SRL, Niralex Top Trans SRL și Top Lux Energy SRL. Dumitru Ungureanu este asociat la New Energy Actual SRL

Aceeași companie dezvoltă în prezent proiectul „Lucrări de exploatare pentru calcar din perimetrul Valea Carierelor Est-Suprafata 23260,869 mp din parcela CC254/1/2 – Comuna Tortoman, Județul Constanța”, propus a fi amplasat în Comuna Tortoman, extravilan, Parcela CC254/1/2.
 
Despre George Morogan, familia Ungureanu și Daf Trans 2000 SRL
 
George Morogan care administrază firma Corady Star SRL, și este asociat unic și administrator la societatea Concept Comerț SRL, unde inițial a fost cooptat cu 30% de către asociatul unic Ungureanu Ramona Marilena (Monitorul Oficial nr. 3739/21.10.2020), iar ulterior Morogan a devenit asociat unic și administrator(Monitorul Oficial nr.4053/17.11.2020).

Concept Comerț SRL, odată cu cooptarea lui George Morogan, a schimbat sediul social la domiciliul acestuia, Sălciilor 26B,  și are punct de lucru declarat la sediul societății Daf Trans 2000 SRL , respectiv Parcela A903/77 , sola 99, lot 1, Constanța.

Ungureanu Ramona Marilena a fost asociată , din mai 2014, până în martie a.c  când a cesionat părțile sociale către Beu Florin , cu Tudose Lucian în societatea Dowell Company Supplier SRL, a fost  asociat fondator al Corleone Events SRL alături de Tudose Daniela Elena , societatea a cărei radiere și dizolvare au solicitat-o în aprilie 2022(Monitorul Oficial nr. 1361/4.04.2022).

Rezumând, putem considera că SRL-ul Corady Star face parte din sfera de interese a foștilor parteneri de business ai lui Stere Hira.

Corady Star a mai bifat câteva contracte anul trecut inclusiv la mai multe primării din județ.

La primăria Ovidiu a câștigat un contract de lucrări instalații de apă și canalizare de aproximativ 37.000 lei, la Costinești, un contract de reparații covor asfaltic în sumă de 235.000 lei iar la Chirnogeni, două contracte, unul de 446.860 lei pentru pietruire drum comunal DC 16 și un altul pentru reparații strada Merilor și strada Izlazului – de 100.421 lei.
George Morogan administrază firma Corady Star SRL și este asociat unic și administrator la societatea Concept Comerț SRL, societate care are punct de lucru declarat la sediul societății Daf Trans 2000 SRL, respectiv Parcela A903/77 , sola 99, lot 1, Constanța.


Despre Daf Trans 2000 SRL
 
Potrivit Confidas, platformă consultată vineri, 23 decembrie a.c., societatea Daf Trans 2000 SRL a fost înființată în anul 2000, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor“.
 
Conform sursei citate, în 2021 Daf Trans 2000 SRL a avut o cifră de afaceri de 88.922.409 lei, un profit net de 5.586.979 lei și 120 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 67.419.188 lei, un profit net de 1.261.268 lei și 109 angajați.
 
Potrivit Confidas, asociați unic în firmă este Florin Beu, care are și calitatea de administrator.

Florin Beu mai apare într-o firmă în funcțiune: Dowell Company Suppliers SRL.
 
Confidas informează și că firma Daf Trans 2000 SRL a încheiat 36 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 196.627.661,95 lei.
Anul trecut, Daf Trans 2000 SRL a câștigat la rândul său mai multe contracte cu UAT-uri din județul Constanța.

436.970 lei de la Primăria Ovidiu pentru reparații străzi în noiembrie 2022, 498.994 lei de la aceeași primărie pentru amenajare cale acces, parcare auto în octombrie 2022, aproape 450.000 lei de la primăria Corbu pentru lucrări construcții parcări iar de la UAT Chirnogeni a primit un contract de 201.173 lei pentru betonare canale scurgere ape pluviale. Sigur, contractele din achiziții publice sunt mult mai multe, însă am punctat doar câteva.
 
Autoprima Serv SRL, contract cu Primăria Constanța
 
Potrivit Confidas, platformă consultată vineri, 23 decembrie a.c., societatea Autoprima Serv SRL a fost înființată în anul 1999, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor“.
 
Conform sursei citate, în 2021 Autoprima Serv SRL a avut o cifră de afaceri de 114.932.219  lei, un profit net de 9.887.465  lei și 173 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 111.646.547  lei, un profit net de 9.810.407  lei și 163 angajați.
 
Potrivit Confidas, asociați în firmă sunt Adrian Balagiu (cu 50%) și Iudit Balagiu (cu 50%), ambii având și calitatea de administratori.
Adrian Balagiu mai apare în două firme în funcțiune: Roadmax Construct SRL și Road Mix Terchnology SRL. Iudit Balagiu nu mai apare într-o altă firmă.
 
Confidas informează și că firma Autoprima Serv SRL a încheiat 115 contracte de achiziții publice, în valoare totală de  338.552.685,01 lei.
 
În 2021, Primăria Municipiului Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru închirierea unui utilaj cu operator pentru nivelarea materialelor provenite din activități de construcții și desființări din municipiu.
 
Atribuirea a avut loc pe 5 noiembrie 2021.
 
Obiectivul licitației a fost închirierea unui utilaj cu operator pentru nivelarea materialelor provenite din activități de construcții și desființări din municipiul Constanţa”, aşa cum sunt definite de standardul român SR 13350/1996 (de tipul: moloz, betoane, tencuieli, ceramică, pavaje, resturi de piatră, pământ, decapări asfaltice etc.). Depozitul este amplasat în zona cuprinsă între Poarta nr.9 și Dana nr.103 a portului Constanța.
                                                                             
Firma fostului partenerer al lui Hira din HBB Minerals SRL a câștigat contractul cu o valoare de 1.450.944 lei.
  

 
Daf Trans 2000 SRL construiește hotelul familiei Hira
 
Am stabilit deja că afacerea Premium Lac SRL, înființată în anul 2009, cu sediul social în Eforie, pe strada Mării aparține familiei Hira.
 
Asociat unic în firmă este Stere Hira. Până la devină consilier local, tot el avea și rolul de administrator al societății. Acum administrator este Ana Hira, soția acestuia.
 
Ca puncte de lucru, firma are sediul de pe strada Mării din Eforie Nord, dar și un sediu secundar în Eforie Nord, Sectorul de Plajă Eforie Nord II, subsector 8. Un alt punct de lucru este în Eforie Nord, pe aleea Belona, nr. FN, lot 19, județul Constanța.

În anul 2021, a raportat o cifră de afaceri de 2.262.079 lei, un profit de 1.559.474 lei la 4 angajați.
 
Premium Lac SRL mai are în proprietate și administrează și Hotelul Vis din Eforie Nord.








În 2020, APM Constanța dădea undă verde pentru proiectul: „Construire Hotel D+P+3E și amenajări exterioare (teren)”,  propus a fi amplasat în oraș Eforie, loc. Eforie Nord, Aleea Belona –Vraja Mării – lot 25 PUD Belona, FN, nr. cad. 102357,  județul Constanța.

Beneficiarul proiectului este firma Premium Lac SRL, cu sediul  in Oraș Eforie, loc. Eforie –Nord, str. Mării nr. 2, lot 5S și 6S, jud. Constanța.

Antreprenorul general al lucrării este compania Daf Trans 2000 SRL, care aparține lui Florin Beu, vechi camarad al lui Hira din perioada romantică a afacerilor actualului director al Confort Urban SRL.

Hotelul are ca dată de finalizare 20.09.2023, însă din fotografii se vede clar că toate părțile implicate dau zor să termine lucrarea poate chiar până la debutul sezonului estival.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
 
Mandatul lui Stere Hira în fruntea Confort Urban SRL a fost prelungit

Firma de apartament care a demolat Galeriile Soveja din Constanța sistematizează aleile și parcurile de la Mangalia. Legături cu Daf Trans 2000 SRL (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii