După o întâlnire cu soţia lui Bercea Mondial, din martie 2011 Iată ce i-a scris în mail Mircea Băsescu judecătoarei Dana Tiţian (documente)
După o întâlnire cu soţia lui Bercea Mondial, din martie 2011: Iată ce i-a scris în mail Mircea Băsescu
28 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
5694
Marime text



„Subsemnatul, Băsescu Mircea, domiciliat în Constanţa (date personale), vă aduc la cunoştinţă următoarele: în ziua de luni, 28 Februarie 2011, în jurul orei 20.30, când am ajuns acasă, mă aşteptau soţia d-lui Anghel Sandu (Bercea Mondialul) şi fiica sa. Mi-au făcut impresia a două femei foarte îngrijorate de soarta soţului, respectiv tatălui lor. Doreau ca eu să le ajut în cazul soţului/tatălui. Le-am explicat că o eu nu pot să fac nimic şi să aibă încredere că justiţia îşi va face corect datoria. După aceasta au plecat de la mine spre Slatina“. Cele mai sus precizate au ajuns, susţin surse bine informate, prin intermediu unui e-mail, în atenţia judecătoarei Dana Tiţian, din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, fostul consilier al Procurorului General al României.
Scurtă discuţie cu fostul şef al IPJ Constanţa
Mai departe, Mircea Băsescu prezintă faptele care au urmat, susţinând că, „a doua zi dimineaţă, 01 martie 2011, în jurul orei 09.00, în drum spre serviciu“, s-a oprit la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, şi, într-o scurtă discuţie pe care a avut-o cu inspectorul-şef Dumitru Catană, fostul şef al instituţiei, l-a informat pe acesta despre vizita din seara precedentă. Am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate de la Dumitru Catană, însă acest lucru nu a fost posibil, pentru că nu a răspuns la telefon. Ulterior, pe telefonul mobil i-a fost trimis şi un mesaj cu următorul text: „Este adevărat că pe data de 1.03.2011 aţi avut o întâlnire cu Mircea Băsescu, care v-a informat despre o discuţie avută cu familia lui Bercea Mondial?“. Până la închiderea ediţiei, Dumitru Catană nu a răspuns la mesaj. În cazul în care îşi va exprima un punct de vedere, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.„Trezit din somn“
„Astăzi, 02 martie 2011, în jurul orei 04.45, am fost trezit din somn de aceleaşi musafire ca în seara precedentă. Părea că nici nu ştiau că astăzi domnul Anghel Sandu urma să aibă proces, dar doreau ca acesta să fie eliberat şi credeau că eu pot rezolva această problemă. Le-am explicat din nou că eu nu pot să fac nimic şi să aibă încredere în justiţie. După aproximativ 15 minute de discuţii, au plecat din nou spre Slatina“, i-ar mai fi scris Mircea Băsescu judecătoarei Dana Tiţian.Motiv
Mircea Băsescu îşi încheie mailul cu următoarele afirmaţii: „Am ţinut să vă aduc aceste lucruri la cunoştinţă întrucât există posibilitatea ca aceste vizite să se repete şi nu vreau să se creeze impresia sau să se speculeze că aş putea încerca să influenţez în vreun fel luarea unei hotărâri corecte de către completul de judecată de la Slatina. Vă doresc o seară plăcută. Mircea Basescu“. Potrivit luju.ro, judecătoarea Tiţian a plecat din Parchetul General la data de 1 octombrie 2013, odată cu încetarea mandatului de Procuror General al României al Laurei Codruţa Kovesi. „În PICCJ, judecătoarea Tiţian a ocupat, de la data de 23 octombrie 2006, funcţia de consilier personal al Laurei Kovesi. Judecătoarea Dana Tiţian a ocupat, în perioada 2002 - 2005, funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciar - Civilă din PICCJ, iar din octombrie 2005 a fost judecător la Curtea de Apel Alba Iulia“, potrivit sursei mai sus citate. În mai 2013, Tiţian a fost detaşată la DNA.În secţiunea „Documente“ poate fi citit integral mail-ul la care facem referire, precum şi comunicatul DNA privind reţinerea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Adrian Căpăţînă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- BSK 28 Jun, 2014 07:58 Vrajeala !!!