Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Arh. Radu Cornescu, laureat al premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România

ro

06 Aug, 2020 00:00 2772 Marime text
În data de 24 septembrie 2020, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, va avea loc Gala Premiilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la care va participa un public restrâns (max. 50 de persoane) cu respectarea regulilor de distanţare fizică. 

Gala de premiere sub egida AOSR este un eveniment devenit tradiţie în spaţiul academic românesc, dedicat excelenţei în cercetare, care premiază cele mai importante contribuţii la progresul ştiinţei şi al cunoaşterii. Desfăşurată într-o instituţie-etalon a culturii, ştiinţei şi civilizaţiei româneşti, în cadrul somptuos, cu o puternică semnificaţie simbolică, al Aulei Bibliotecii, Gala celebrează cercetarea premiind cele mai valoroase lucrări ştiinţifice din domenii fundamentale. Premiile acordate sunt onorifice, fără a implica o componentă financiară, constituind recunoaşterea academică a meritelor şi valorii, un mod simbolic de consacrare a excelenţei. 
Amfitrionul ceremoniei de anul trecut a fost prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
La ediția de anul acesta, excelența constănțeană va fi reprezentată de arh Radu Cornescu, care va primi, la Secțiunea științe tehnice, premiul Gogu Constantinescu pentru cartea „Arh. Victor Ștephănescu între stilul național și modernism”, apărută la Editura „Andrei Şaguna", Bucureşti, în anul 2018.
Într-unul dintre interviurile acordate cotidianului ZIUA de Constanța, arh. Radu Cornescu declara „Deşi arhitectul Victor Ştephănescu este o personalitate de prim-rang a ţării, unul dintre «giganţii» de la început de secol XX, s-a scris şi s-a vorbit despre el foarte puţin, mai ales despre câteva clădiri mai importante ale lui. Aceasta monografie vine să-l pună la un loc de cinste, alături de alţi arhitecţi contemporani lui: Ion Mincu, Dimitrie Maimarolu, Petre Antonescu, Ion Berindey, Ştefan Burcuş, Grigore Cerchez etc.”.
La momentul lansării, în martie 2018, dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, mărturisea „Prea multe coincidențe în viață care m-ar fi îndemnat, dacă nu scria Radu Cornescu această carte, să o scriu eu. Iar Radu a desfășurat o vie activitate de documentare pentru a scrie o carte remarcabilă despre un arhitect care nu a fost niciodată uitat, dar căruia nu i s-a dat ponderea necesară în ansamblul culturii și arhitecturii naționale. Deși activitatea sa a fost prodigioasă și a fost unul dintre marii arhitecți români promotori ai stilului național. Avea o intuiție extraordinară. Avea talent și știa să descopere soluții adecvate locului respectiv, ceea ce nu este ușor, pentru că este un proiect de identificare a caracteristicilor unui spațiu, cărora le-a conferit răspuns prin soluțiile arhitectonice pe care le-a elaborat. Cred că toți cei care vom citi această carte ne vom bucura să constatăm că Victor Ștephănescu nu a făcut construcții numai în Constanța”.
 
Laureații Galei 2020
Secţiunea Ştiinţe Matematice: Premiul DIMITRIE POMPEIU - Constantin. P. NICULESCU, Lars-Erik PERSSON
 
Secţiunea Ştiinţe Fizice: Premiul ŞERBAN ŢIŢEICA - Dumitru MIHALACHE, Virgil BĂRAN, Bogdan CONSTANTINESCU, Onuc COZAR, Dan DASCĂLU, Alexandru I. NICOLIN, Aureliu SĂNDULESCU
 
Secţiunea Ştiinţe Tehnice: Premiul HERMANN OBERTH - Tudor DEACONESCU; Premiul MARTIN BERCOVICI - Mircea IGNAT și Premiul GOGU CONSTANTINESCU – arh. Radu CORNESCU
 
Secţiunea Ştiinţe Economice, Juridice, Sociologie: Premiul ANGHEL RUGINĂ - Alina Mihaela DIMA (editor) și Premiul TUDOR POPESCU - Verginia VEDINAŞ
 
Secţiunea Filosofie, Teologie şi Psihologie: Premiul CONSTANTIN NOICA Adrian GORUN
 
Secţiunea Ştiinţe Istorice şi Arheologice: Premiul GHEORGHE BUZATU -Valeriu AVRAM, Marius-Adrian NICOARĂ; Premiul GRIGORE GAFENCU - Iulian RUSANOVSCHI; Premiul DIMITRIE CANTEMIR - Ioan VLAD; Premiul ANDREI OŢETEA - Ioan CRISTESCU, Mireille RĂDOI, Adina BERCIU DRĂGHICESCU; Premiul AURELIAN SACERDOŢEANU -Laurenţiu-Ştefan SZEMKOVICS.
 
Secţiunea Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei: Premiul ŞTEFAN ODOBLEJA -Ruby SRIVASTAVA (editor) și Andreea Rodica STERIAN
 
Secţiunea Ştiinţe Militare: Premiul MAREȘAL CONSTANTIN PREZAN - Florian TUCĂ, Cristache GHEORGHE, Eugen SITEANU și Premiul VALENTIN ARSENIE - Gheorghe BOARU, Iulian Marius IORGA.
 
Citește și:
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii