Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Cei mici unde să se joace?“ Scandal în curtea şcolii! Poliţia este sesizată zilnic. Oameni exasperaţi (galerie foto)

ro

11 Aug, 2018 00:00 4350 Marime text
Vacanţa de vară înseamnă pentru mulţi copii să bată mingea pe terenul de fotbal, să alerge toată ziua, să se joace cu prietenii. Nu şi în cartierul Inel 2, unde de o săptămână părinţii şi bunicii se plâng că ai lor copii sunt alungaţi de poliţie din curtea şcolii din cartier. Este vorba de Şcoala Generală numărul 8, situată în apropiere de bulevardul I.C. Brătianu, unde nu există niciun loc de joacă sau parc în vecinătate, blocurile fiind înconjurate de străzi intens circulabile şi parcări pline.
 
În seara zilei de joi, 9 august, copiii din curtea Şcolii Generale numărul 8 au luat-o la fugă, dar nu din joacă, ci în momentul în care mai mulţi poliţişti au intrat în curtea instituţiei de învăţământ. O bătrână a încercat să stea de vorbă cu ei, chiar le-a reproşat că nu este nevoie să aibă copiii terorizaţi în fiecare seară. Totuşi, oamenii legii au venit în urma unor sesizări făcute la secţie. Nu au împărţit amenzi. Mai mulţi posesori de câini spun că îşi plimbă patrupezii prin curte, dar în lesă şi doar în zonele cu iarbă, pentru ca ei să fugă. Au de fiecare dată pungă pentru a strânge fecalele animalelor. „Eu unde să îmi las câinele să se joace dacă nu avem niciun părculeţ în zonă? Nu risc să îl las pe străzi aici, mai ales că este un trafic destul de mare“, a spus stăpânul unui câine.
 
Aşa s-a întâmplat joi, când cei mici au luat-o la fugă, iar oamenii au rămas să se certe cu organele de poliţie, care nu au făcut nimic altceva decât să vină la sesizare. După cum spune o bătrână, bunica unui copil care se joacă zi de zi în curtea şcolii, oamenii legii au fost de câteva ori în ultima săptămână. „Nu îmi găsesc copilul. A fugit când a văzut poliţia. S-au împrăştiat toţi. Când a început copilul să alerge, eu m-am împiedicat de trotinetă şi m-am lovit la picior. Conform cărei legi să ne alunge? Eu fac plângere la Protecţia Copilului. Nu se poate aşa ceva! Să vină după ora 10 când vin ăia de pe Justiţiei (n.r. strada Justiţiei) care bat mingea şi sparg sticle, nu când se joacă copiii noştri. Noi îi învăţăm să arunce la gunoi. Seminţe, când spargem, punem în şerveţel. În care loc de joacă să mă trimită cu copilul? Unde să se joace cei mici?”, a spus o bunică revoltată.
 
Un alt bunic recomandă să se pună camere de supraveghere în curtea şcolii, mai ales că porţile erau închise cu lacăt, dar de fiecare dată când se întâmpla acest lucru, lacătele erau rupte de alte persoane. „Vin din ăştia mari seara care sparg seminţe, mănâncă chipsuri, beau bere sau energizante, înjură, se bat. Şi uitaţi ce mizerie e aici... nimeni nu face nimic. Îl înţeleg şi pe directorul şcolii dacă a făcut reclamaţie. Vara e îngrozitor aici. În timpul anului şcolar este paznic şi e în regulă. Să pună camere de supraveghere”, a spus bunicul. 

Problema distrugerii: nu este o noutate pentru nimeni 

Mizerie, doze de energizante, chiştoace, bănci rupte, gard îndoit, lacăte sparte şi asta este doar o mică parte din imaginea pe care o lasă la apus curtea şcolii. De vină ar fi cei care îşi petrec nopţile aici. O parte din părinţi spun că reclamaţiile le fac cei care locuiesc în blocul de lângă şcoală, însă o altă parte susţine că însăşi conducerea şcolii ar fi cea din spatele reclamaţiilor. Bunurile distruse din curtea şcolii nu sunt uşor de evitat. Un bătrân spune că zeci de lacăte, până şi becurile de la şcoală au fost sparte. Directorul şcolii este de acord ca cei mici să se joace ziua acolo, dar nu i se pare normal ca bunurile şcolii să fie distruse.
 
„Este mizerie, îmi distrug gardul, intră cu câini, cu mâncare, cu seminţe... Nu răspund eu pentru ce au făcut domnii poliţişti. Indiferent cine sunt, că sunt de lângă şcoală sau din afara şcolii, nu pot să distrugă ceea ce aparţine şcolii. Discut cu părinţii, cu posesorii de câini. Nu e în regulă, nu e parc. Aici e şcoală. Noi am primit o sesizare în iunie, că se face gălăgie, că se înjură în curtea şcolii. Noi am sesizat Secţia 4 Poliţie să ne ajute să rezolvăm situaţia”, a spus directorul instituţiei de învăţământ, Petrişor Badea.
 
Tot ce rămâne de făcut este ca acest joc de-a şoarecele şi pisica să se oprească şi să se instaureze ordinea în curtea Şcolii numărul 8 din Constanţa. Părinţii speră în continuare că vor avea unde să îşi ducă copiii fără să fie goniţi de poliţie sau în pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • yigru zeltil 11 Aug, 2018 01:13 Ar fi spatiu berechet pentru terenuri de sport in parcul care s-ar putea realiza in zona de peste calea ferata, doar sa se vrea...