Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:56 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bijuterii, picturi, monede și obiecte de artă Ce avere are directorul din Ministerul Transporturilor arestat la Constanța pentru luare de mită (documente)

ro

09 Jul, 2021 00:00 3486 Marime text
 
  • Dosarul lui Petre Neacșa are legătură cu cel în care Daniel Manole, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare se află în arest la domiciliu.
  • Daniel Manole este cercetat tot de DNA pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și luare de mită.
 
Petre Neacșa, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv joi, 08 iulie 2021, de Tribunalul Constanța, la solicitarea procurorilor DNA.
 
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorul Lucian  Lică, președintele Secției penale din Tribunalul Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Oficial
 

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.07.2021 şi până la data de 06.08.2021, inclusiv, faţă de inculpatul: NEACȘA PETRE, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin.(1) C.pen. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat şi punerea acestuia în imediată executare. Respinge ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare faţă de acesta a unei măsuri mai puţin restrictive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.07.2021“.

 
Dosarul lui Petre Neacșa are legătură cu cel în care Daniel Manole, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, se află în arest la domiciliu, acesta fiind cercetat tot de DNA pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și luare de mită.
 
Potrivit DNA, în contextul în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a achiziționat, „cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei“.
 
„Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective“, se mai arată în ancheta DNA Constanța.
 
Potrivit cele mai recente declarații de avere puse la dispoziție de site-ul Ministerul Transporturilor, document completat la data de 17 aprilie 2020, Petre Neacșa deține, împreună cu soția sa, două terenuri intravilane în județul Argeș, dobândite în 205 și 2015, în suprafață de 925 mp și 325 mp, precum și alte patru terenuri agricole, dobândite în perioada 2007 – 2012, în suprafață de 2400 mp, 7400 mp, 2800 mp, 2000 mp.      
 
Petre Neacșa mai deține, tot împreună cu soția sa, două apartamente (unul în Vâlcea și altul în București), o casă de vacanță în Vâlcea și un garaj, tot în Vâlcea.
 
Mai departe, Petre Neacșa conduce un Hyundai Santa Fe, auto fabricat în 2003 și are bijuterii, picturi, monede și obiecte de artă, dobândite în perioada 19991-2012, în valoare estimată de 15.500 de euro.
 
În privința datoriilor, Petre Neacșa a declarat o descoperire de card, 2012, în valoare de 10.100 de lei, dar și un credit ipotecar luat în anul 2017, în valoare de peste 58.000 de euro.     
 
Salarii
 
Petre Neacșa a declarat că a primit de Ministerul Transporturilor 72.908 lei de lei (salariu) și 19.013 lei de la Ministerul Mediului (tot salariu).
 
În continuare, Petre Neacșa a mai consemnat în declarația de avere venituri încasate ca membru în consilii de administrație: 73.125 lei TAROM SA, 187.057 de lei Eximbank și 3.510 lei de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii (INCDPM) „Alexandru Darabont”.
 
Conform propriilor consemnări, Petre Neacșa, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu are interese.
 
Declarațiile de avere și de interese pot fi citite integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Cererea DNA a fost respinsă
Daniel Manole, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, arestat la domiciliu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii