Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, constănțeni! Se scumpesc și biletele de călătorie pe CT BUS. Consiliul Local votează luni majorarea. Un bilet cu două călătorii va costa 5 lei (DOCUMENTE)

ro

25 Feb, 2022 00:00 10151 Marime text
  • Consiliul Local Constanța se reunește în ședință ordinară luni, 28 februarie
  • Pe ordinea de zi apare și un proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 362/2021, privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane, prin curse regulate, către societatea CT BUS SA și atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane, prin curse regulate, în municipiul Constanța
  • Potrivit proiectului, aleșii locali trebuie să decidă asupra creșterii prețului unui tichet de călătorie CT Bus la 2,5 lei iar un bilet cu două cătorii vor costa 5 lei iar pentru o zi, 10 lei
  • Tarifele abonamentelor vor rămâne deocamdată neschimbate, a anunța CT BUS
 

Consiliul Local Constanța se reunește în ședință ordinară luni, 28 februarie.

Pe ordinea de zi apare și un proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 362/2021, inițiat de primarul Vergil Chițac privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane, prin curse regulate, către societatea CT BUS SA și atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane, prin curse regulate, în municipiul Constanța.

Potrivit proiectului, aleșii locali trebuie să decidă asupra creșterii prețului unui bilet de călătorie CT Bus de la 1,5 lei la 2,5 lei, vezi secțiunea „documente".



Un bilet cu două călătorii va costa 5 lei, biletul pentru o zi, 10 lei, iar pentru o săptămână, 35 de lei.

Noile tarife vor intra în vigoare începând cu 15 martie 2022.

Potrivit conducerii CT BUS, prețul biletelor nu a mai fost modificat din 2013.

Costurile pentru abonamentele de călătorie  nu se vor modifica deocamdată.

Conducerea CT Bus motivează această solicitare prin faptul că tarifele actuale ale biletelor de călătorie sunt reduse ca valoare, comparativ cu orașe similare din România și cu puterea de cumpărare din Constanța.

În plus, majorarea ar fi cauzată de evoluția crescătoare a prețului la carburant și de creșterea cheltuielilor cu piese și materiale de schimb (autobuzele ISUZU au ieșit din garanția generală de 24 de luni iar  piesele de schimb vor ieși din garanție în martie anul acesta). Prin urmare costurile cu materiale și piese de schimb vor înregistra creșteri pe viitor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
CT BUS are trei noi directori provizorii. Niciunul dintre ei nu are legătură cu compania de transport a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii