Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar putea dispărea Aqua Magic? Aqualand SRL, demersuri pentru construirea unui complex turistic balneoclimateric

ro

12 Nov, 2022 00:00 3290 Marime text
  • Georgiana Andreea Șerban este fiica Sorinei Gina Hortolomei Moscu, o cunoscută afaceristă de la malul mării, apropiată a tandemului Mazăre – Constantinescu, al cărei nume a apărut şi în dosarul retrocedărilor
 
Aqualand SRL a solicitat Primăriei Constanța eliberarea unui certificate de urbanism ce vizează terenul pe care funcționează parcul de distracții Aqua Magic.
 
Prin CU 2797 din data de 11 noiembrie 2022, pentru terenul cu nr. cad. 256015 (Aqua Magic), din Constanța, stațiunea Mamaia, Primăria a făcut următoarele precizări. „Prezentul certificat de urbanism NU poate fi utilizat în scopul declarat pentru: Elaborare Plan Urbanistic de Detaliu pentru detalierea reglementărilor urbanistice pe amplasamentul cu nr. Cadastral 256015 în scopul realizării unui complex turistic și balneoclimateric”.


 
Motivul refuzului este explicat astfel: „În vederea construirii este necesară stabilirea reglementărilor cu privire la procentului de ocupare a terenului și la regimului maxim de înălțime, reglementări ce se studiază printr-o documentație plan urbanistic zonal conform prevederilor legii nr. 350/2001 art. 47 alin. (5) “prin planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (cut), procentul de ocupare a terenului (pot), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise”. Documentația este valabilă 12 luni.


 
Primăria Constanța a eliberat, în vară, un alt certificat de urbanism pentru SC Aqualand SRL care administrează parcul acvatic Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Documentul a fost solicitat de administratorul societății comerciale, Andreea Georgiana Șerban în vederea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal pentru zona Perla, Aqualand, parcela 256015. Potrivit municipalității, din CU nu reiese care este obiectul cererii, însă reglementarea urbanistică a zonei cere PUZ în baza legii 350/2001. Dupa realizarea PUZ și eventuala aprobare în Consiliu Local, compania trebuie să depune cerere CU în care să precizeze clar ce vor să contruiască conform PUZ.


 
Georgiana Andreea Șerban este fiica Sorinei Gina Hortolomei Moscu, o cunoscută afaceristă de la malul mării, apropiată a tandemului Mazăre – Constantinescu, al cărei nume a apărut şi în dosarul retrocedărilor. Numele Georgianei Andreea Șerban mai figurează și în firmele Alremi SRL, Aqualand SA, Galactica House SRL, Galatap, Galamob, Mehmetoglu, Millenium Global Development, Clubo Galactic SRL şi Mosqmad SRL (aflată în dizolvare şi deţinută împreună cu fratele său, Ioan Mădălin Hortolomei Moscu).
 

Despre Aqualand SRL



 
Potrivit www.confidas.ro, Aqualand SRL a fost înființată în 2002 și se ocupă de „alte activități recreative și distractiv n.c.a.“. Acțiunile sunt deținute de compania Aterina Global (70%), Dumitru Ion Cilibia (20%) și Georgiana Andreea Șerban (10%), aceasta din urmă fiind și administratorul firmei.
 
În 2020, acționarii din cadrul Aqualand SA s-au întrunit la parc Aqua Magic Constanța și au decis schimbarea formei juridice din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, respectiv transformarea acțiunilor în părți sociale. Capitalul social este de 2.500.000 lei și se va împărți în 1.000 părți sociale a 2.500 lei fiecare. În 2021, au fost 39 de angajați, profitul a fost 1.209.406 lei, iar cifra de afaceri 6.976.630 de lei. Firma a declarat și datorii de 335.654 lei.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Se modifică parcul de distracții? Primăria Constanța a încuviințat elaborarea unui PUZ de către apropiata tandemului Mazăre – Constantinescu, administratorul Aqua Magic Mamaia

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii