Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:58 17 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorii Sport Turism și Garden Shop Services, fosta Pomacost au cerut primăriei Constanța rezilierea contractelor de toaletare a copacilor şi a spaţiilor verzi

ro

12 Dec, 2020 00:00 3015 Marime text
  • Imediat după preluarea mandatului, primarul Vergil Chițac anunța că a avut o întâlnire cu reprezentanții firmelor Sport Turism și Garden Shop, fostă Pomacost
  • La scurt după acest episod, cele două societăți, care aveau contracte pe perioadă nedeterminată, au trimis municipalității adrese prin care solicită rezilierea acestor contracte
  • Viceprimarul Florin Cocargeanu, care are în subordine Serviciul gestionare spații verzi a confirmat informația, cu amendamentul că solicitările celor două societăți, se află în atenția Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Constanța
  • Menționăm că reprezentanții fostului Pomacost SRL, actuala Garden Shop Services SA, au pierdut procesul cu municipalitatea
  • Peste 20 de milioane de euro pentru fosta Pomacost SRL în 16 ani de contract și alte 25.045.575 de euro pentru SC Sport Turism SRL

Imediat după preluarea mandatului, primarul Vergil Chițac anunța că a avut o întâlnire cu reprezentanții firmelor Sport Turism și Garden Shop, fostă Pomacost, „cele care ar trebui să aibă grijă de spațiile verzi și așa puține pe care le avem. I-am întrebat de ce arată orașul așa de trist și depresiv...cu iarba uscată și fără nici o floare.

Răspunsul a fost că lipsește apa...că orașul nu are sistem de irigații. Așa o fi...nu am avut timp să verific, dar totuși, dacă nu e apă de ce nu renunțați la contract?Eu nu mai am de gând să plătesc servicii publice care se fac de mântuială!”, a scris la acel moment, primarul pe pagina sa de socializare.

La scurt după acest episod, cele două societăți, care aveau contracte pe perioadă nedeterminată, după cum a precizat pentru ZIUA de Constanța, Ioan Mărcuș, chiar directorul și asociatul Sport Turism SRL au trimis municipalității adrese prin care solicită rezilierea acestor contracte.

Primarul Vergil Chițac nu a putut fi contactat în legătură cu acest subiect, în schimb, viceprimarul Florin Cocargeanu, care are în subordine Serviciul gestionare spații verzi a confirmat informația, cu amendamentul că solicitările celor două societăți, se află în atenția Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Constanța.
 

Mărcuș de la Sport Turism spune că acest contract a devenit nerentabil”!

Contactat telefonic, directorul și unul dintre asociații Sport Turism SRL, Ioan Mărcuș a precizat că a solicitat rezilierea contractului cu Primăria Constanța, fără a a avansa și o dată de la care nu vor mai presa serviciul de toaletare a copacilor şi a spaţiilor verzi din municipiu.
„Noi le-am adus la cunoștință că nu mai putem presta acest serviciu, nu am avansat un termen, este normal ca oamenii că găsească între timp soluții. Așteptăm să ne fie comunicată decizia. De atfel, noi am vrut să renunțăm la acest contract și în urmă cu doi ani, dată la care am încheiat un ultim act adițional cu primăria Constanța. Pe scrut, contractul este nerentabil pentru societatea noastră raportat la inflație”, a spus Mărcuș.

Menționăm că reprezentanții fostului Pomacost SRL, actuala Garden Shop Services SA, nu au putut fi contactați pentru a explica motivul pentru care au cerut la rândul lor rezilierea contractului.

Însă, în cazul acestei societăți comerciale, este știut faptul că
procesul dintre aceasta și municipalitate s-a încheiat definitiv în defavoarea afaceriștilor de la fostul Pomacost, care au fost, totodată, obligați să achite onorariile avocaților municipalității.

Pe 7 noiembrie, a.c., magistrații Curții de Apel au arătat, printre altele, că, dată fiind perioada nedeterminată pe care a fost încheiat contractul cu municipalitatea, „reclamantul (nr., Pomacost) nu este ținut de un anumit termen în care să execute lucrărilor prevăzute în contract“. În această situație, au argumentat judecătorii, „acesta se poate libera oricând de obligațiile asumate prin contractul cadru dacă pârâtul nu este de acord cu ajustarea prețului convenit inițial“.

În cursul anului 2019, reprezentanții firmei Pomacost (actuală Garden Shop Services SA) au dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar, solicitând suplimentarea financiară a contractului încheiat cu primăria.

Mai mult, instanța de recurs a stabilit că Pomacost „nu poate pretinde adaptarea contractului la realitățile intervenite din cauza unor evenimente exterioare care a făcut îndeplinirea propriilor obligații excesiv de oneroase pentru simpla rațiune că, în cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, cel care invocă impreviziunea poate denunța contractul oricând“.

Amintim că, în cererea de chemare în judecată, reprezentanții firmei se plângeau de faptul că „firma a înregistrat pierderi lunare aferente costurilor cu manopera de 1.358,94 lei/lună/angajat“.
În această situaţie, ei le cereau judecătorilor să oblige municipalitatea să ajusteze preţul contractului întrucât „ajustarea preţului contractului este strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului“.

La rândul lor, reprezentanţii Municipiului Constanţa le-au cerut judecătorilor constănţeni să respingă acţiunea Pomacost, ca nefondată.
Tribunalul Constanța și, ulterior, Curtea de Apel Constanța, au hotărât că cererile afaceriștilor nu sunt fondate.
 

20 de milioane de euro pentru fosta Pomacost SRL

Conform datelor comunicate de Primăria Constanţa la nivelul anului 2018, cele două firme ex- Pomacost şi Sport Turism, au primit pentru lucrări ce privesc spaţiile verzi 45 de milioane de euro în perioada 2001-2017, aceasta însemnând o medie de 2,6 milioane de euro pe an.

SC Pomacost SRL a derulat din 2001 şi până în 2017 mai multe contracte cu municipalitatea privind serviciul de tăiere, toaletare şi tăiere de corecţie arbori sau plantare din municipiul Constanţa.

În cei 16 ani, potrivit datelor puse la dispoziţie de Primărie, SC Pomacost SRL a încasat, 89.806.683,41 de lei, aproximativ 20 de milioane de euro la cursul de 4,5 lei/euro.
Cel mai mare contract a fost cel din anul 2014, când Pomacost a încasat 9.252.984,57 de lei, iar cel mai mic în anul 2001 - 766.913,60 de lei.
În 2012, firma condusă de vărul decedat al fostului primar Radu Mazăre c・ştiga lucrări de 5,7 milioane de lei, iar în 2013 are loc o explozie a banilor publici până la 7,2 milioane de lei. Aşa cum menţionam mai sus, în 2014 este înregistrat contractul cu cea mai mare sumă, iar în 2015, acesta a fost evaluat la aproximativ 7,7 milioane de lei. Peste 6,1 milioane de lei a încasat Pomacost SRL şi în anul 2016, când Radu Mazăre plecase deja de la Primăria Constanţa, în timp ce în 2017 societatea a încasat în urma serviciilor prestate pentru municipalitate aproximativ 5,5 milioane de lei.
 

25.045.575 de euro pentru SC Sport Turism SRL

Cealaltă societate a încasta timp de 16 ani de la municipalitate 112.705.088,98 de lei.

Firma are sediul în localitatea 23 August şi în are ca asociaţi pe Marius Pandu Guriţă, Ioan Mărcuş, fost consilier judeţean PSD, şi Aurel Radu Nicoraş.
La sfârşitul anului 2013, firma lui Mărcuş declarase o cifră de afaceri de 8.792.035 de lei, mai mică decât contractul adjudecat de la Primăria Constanţa pentru tăierea pomilor în următorii patru ani, un profit de 229.325 de lei şi 37 de salariaţi. Afacere de aproape 18 milioane de lei. La un calcul simplu, vom vedea că Primăria Constanţa a scos din buzunar suma de 17.836.873,2 lei pentru servicii de tăiere, toaletare şi tăiere de corecţie arbori din municipiul Constanţa, pe zonele I şi II, pentru patru ani, începând din 2012.
Domeniul de activitate principal al firmei vizează activităţi de întreţinere peisagistică.

Anii 2013 şi 2014 au fost cei mai prolifici pentru societatea care a încasat sume de peste 10,5 milioane de lei; în 2012 şi 2015, sumele încasate au variat în jurul a 9,3 - 9,7 milioane de lei; în 2017, SC Sport Turism a derulat contracte de aproximativ 6 milioane de lei; în 2016 - de 6,7 milioane de lei; în 2011- de 7,5 milioane de lei; în 2010 - de 6,7 milioane de lei, iar în 2009 - de 8,2 milioane de lei.

Anii 2007 şi 2008 au sporit veniturile firmei controlate de fostul consilier Mărcuş cu sume cuprinse între 7,5 şi 7,6 milioane de lei. 2006 a fost un an mai slab faţă de ceilalţi, cu doar 4,2 milioane de lei, în timp ce în 2005 contractele au depăşit cu puţin 5 milioane de lei. O sumă sensibil egală a încasat societatea şi în 2004 - 4,99 de milioane de lei, iar în 2003 - 3,31 de milioane de lei. Pentru 3 milioane de lei s-au înţeles şi în 2002 municipalitatea şi SC Sport Turism, iar în 2001, pentru 1,3 milioane de lei.


Citește și:

Contract pe perioadă nedeterminată Cum a pierdut Pomacost procesul pentru bani mai mulți, cu municipalitatea din Constanța. „Se poate libera oricând de obligațiile asumate“

Vergil Chițac:
Еu nu mai am de gd să plătesc servicii publice care se fac de mtuială! Cui i s-a adresat primarul

 

Primăria Constanţa, puşculiţa cu bani publici Câţi bani au încasat în ultimii 16 ani de la municipalitate Pomacost şi Sport Turism pentru spaţiile verzi (documente)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii