Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfaturi importante de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

ro

30 Dec, 2016 16:37 1728 Marime text
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere aduce în atenție faptul că pentru intervalul 30 decembrie, ora 8.00, 31 decembrie, ora 8.00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică Cod Galben. Acesta prevede ninsori viscolite  şi intensificări ale vântului în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.
 
„Precizăm că la nivelul tuturor direcţiilor regionale de drumuri şi poduri ale CNAIR SA se acţionează preventiv prin răspândirea de material antideparant. În zona de munte și acolo unde stratul de zăpada s-a așternut deja, recomadăm echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă și cu echipament specific de intervenție în cazul unor evenimente nedorite”, transmite sursa citată.
 
„Reamintim că respectarea regulilor de circulație și a restricțiilor ce se impun în zonele cu probleme este primordială. În acest caz, menționăm că (și la recomandarea IGPR) pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile naționale și autostrăzi, se impun următoarele:
  • reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc;
  • mărirea distanţei în mers;
  • folosirea corespunzătoare a luminilor.
 
Pe autostrăzi trebuie respectate şi alte reguli specifice:
 
NU opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!
 
porniţi luminile de avarie în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice și echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!                                                                                                                                                                          
 
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situaţia Drumurilor Naţionale.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii