Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sezonul de schi 2014-2015 se deschide oficial astăzi, la Predeal

ro

27 Dec, 2014 10:47 3400 Marime text
Sezonul de schi 2014-2015 se deschide oficial sâmbătă la Predeal pe pârtia Clăbucet, a declarat pentru Agerpres primarul orașului, Liviu Cocoș.

Manifestările încep la ora 16.00, în Piața Gării, de unde vor pleca spre pârtia Clăbucet trei care alegorice. Unul reprezintă sania transă de reni care îl aduce pe Moș Crăciun, al doilea car alegoric este format din brazi, oameni de zăpadă și alte decorațiuni specifice iernii, iar Castelul Crăiesii Zăpezii este reprezentat de cel de al treilea car alegoric. Carele alegorice vor fi flancate de o parte și de alta de Moș Crăciuni și de Oameni de Zăpadă.

De la ora 17.00, la baza pârtiei Clăbucet va începe un concert susținut de Andreea Bălan, Shift și Denisa, ocazie cu care va fi lansat oficial, Imnul Predealului compus de Shift. După concert, pe pârtia Clăbucet va avea loc o demonstrație de schi la care vor participa peste 100 de schiori, reprezentanți ai Salvamontului, ai Jandarmeriei Montane, ai Vânătorilor de Munte și a Școlilor de Schi din Predeal. Evenimentul se va încheia la ora 20.00, cu un foc de artificii.

„Condițiile de schiat sunt foarte bune la Predeal după ninsorile căzute în ultimele ore. Pârtia Clăbucet are transport pe cablu și instalație de nocturnă care poate funcționa și după ora 21.00, la cererea turiștilor. Stratul de zăpadă pe pârtie depășește 40 de centimetri. Stațiunea este plină de turiști și aproape toate cele 5.000 de locuri de cazare sunt ocupate”, a declarat primarul stațiunii Predeal, Liviu Cocoș.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: sabin.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii