Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:48 27 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statiunea Neptun, centrul literaturii romane

ro

11 Jun, 2007 00:00 781 Marime text
1181485628.jpg

Festivalul "Zile si Nopti de Literatura" Neptun - Mangalia, organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania (USR), in colaborare cu Primaria Municipiului Mangalia, isi inchide astazi portile.

Secretarul Uniunii Scriitorilor din Romania, Gabriel Chifu, a declarat ca statiunea Neptun ar putea deveni un centru de traduceri pentru literatura romana. Finantarea este asigurata, iar proiectul va demara incepand cu anul viitor. Dupa modelul european, centrul de traduceri de la Neptun va oferi burse unor scriitori din alte tari. Stagiile sunt programate pentru doua saptamani sau chiar o luna, perioada in care scriitorii vor avea sansa familiarizarii cu limba si literatura romana. Chifu a apreciat ca opt-zece scriitori straini ar putea participa la acest proiect al Uniunii Scriitorilor din Romania. Un alt program la care USR intentioneaza sa participe este un parteneriat intre mai multe tari europene, propus de Republica Ceha, in cadrul caruia va fi aleasa cea mai buna carte a anului din fiecare tara. Titlurile alese vor fi apoi traduse in limbile celorlalte state partenere. Hotelul President din Mangalia este, astazi, gazda ultimului colocviu desfasurat in cadrul Festivalului "Zile si nopti de literatura". Ceremonia de Decernare a Premiilor va avea loc la Casa de Cultura Mangalia, incepand cu ora 18.00. Vor fi acordate cinci distinctii: Marele premiu "Ovidius", acordat unei personalitati din literatura lumii, Premiul Festivalului, oferit unui poet pentru contributia la largirea frontierelor literare, doua recompense pentru traduceri din literatura romana si un premiu pentru editarea si promovarea literaturii romane in lume.

Scris de: {autor}Violeta LECA{/autor}

Ti-a placut articolul?

Comentarii