Originar din Constanța Ion Eremia, generalul ajuns deținut politic, în urma unei trădări

 

 
Ion Eremia, supranumit și „Soljenițîn al românilor”, a venit pe lume la data de 5 mai 1913, la Constanța.
 
În ceea ce privește educația, el este absolvent al Liceului Militar din Chișinău, dar și al Școlii Militare de Geniu, obținând gradul de sublocotenent.
 
În 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timișoara.
 
Între anii 1936 și 1938 urmează studiile tehnice ale Școlii de Aplicații de Geniu, care îi vor permite să inventeze „torpila terestră dirijată”, pentru a cărei paternitate se va lupta ani întregi.
 
În perioada 1936 - 1939 urmează fără a absolvi cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. Totuși, această experiență avea să-i marcheze viitoarea activitate literară.
 
În vara și toamna anului 1941, după intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, participă la acțiuni militare pe front, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat, luptând în regiunile Chișinău și Tighina. În perioada aprilie 1942 - septembrie 1943 luptă în cadrul Diviziei 1 Pază - „Ucraina”, îndeplinind funcția de comandant de companie.
 
În data de 10 martie 1944, Ion Eremia era avansat la gradul de căpitan, iar la 23 august 1946. A fost înaintat în grad de maior.

 
După momentul 23 august 1944, Ion Eremia a avut parte de mai multe avansări în cariera de militar. De asemenea, în această carieră, el a fost și redactor-șef la „Glasul Armatei”, șef al Casei Centrale a Armatei sau comandant al Academiei Militare Politice.
 
În anul 1953, după ce a murit fostul lider sovietic, Iosif Vissarionovici Stalin, Ion Eremia pledează deschis pentru analizarea cultului personalității „marelui conducător” și pentru reformarea Partidului Muncitoresc Român. La 30 aprilie 1955, printr-un decret al MAN, Ion Eremia este eliberat din funcția de locțiitor al ministrului Forțelor Armate, iar în iunie 1955, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Român numește o comisie pentru „a stabili comportamentul generalului Ion Eremia”.
 
Pe 22 noiembrie 1995, Ion Eremia a fost trecut în rezervă, iar pe 17 aprilie 1956 a fost exclus din rândurile PMR.
 
Revoltat de abuzurile noului regim, el a scris fără știrea autorităților o carte despre comunism („Gulliver în țara minciunilor”), pe care voia să o trimită la Paris, ca să fie publicată.
 

Pe 11 septembrie 1958, romanul a fost finalizat, însă marinarul Pompiliu Pănescu, însarcinat cu această misiune de sora generalului, a predat manuscrisul Securității.
 
La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitație” și 14 ani temniță grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare.
 
Începând cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat și Aiud, iar la data de 24 iulie 1964, a fost eliberat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deținuților politici.
 
În cele din urmă, în anul 2006, romanul „Gulliver în Țara Minciunilor” a fost publicat la Editura Andromeda. El a mai publicat cărțile: „Popa Stoica” (1971), „Neînfrânții din Țara Zimbrilor” (1986 și 1987), „În triumf prin Țarigrad” (1989) și „Insula Robinson” (2006). 
 
Ion Eremia a murit la data de 23 februarie 2004.
 
Citește și:
General și scriitor originar din Constanța. 110 ani de la nașterea lui Ion Eremia