Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:59 29 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul maestrului Horațiu Cherecheș, de Ziua Internațională a Dansului „Mi-e tare dor de «sufletul» artistului interpret” (video)

ro

29 Apr, 2020 00:00 5002 Marime text

În fiecare an, la data de 29 aprilie, este celebrată Ziua Internațională a Dansului. În 1982, Institutul Internațional de Teatru, prin Comitetul Internațional al Dansului, a hotărât ca în fiecare an, la data de 29 aprilie, să fie celebrată Ziua Internațională a Dansului. Sărbătoarea comemorează astfel și ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 – 1810).

Ziua Internațională a Dansului încurajează promovarea dansului în lume, dincolo de bariere etnice, politice sau culturale, scopul fiind acela de a-i reuni pe toți iubitorii dansului, oricare ar fi acesta.
Din păcate, anul acesta, sărbătoarea se află sub un sumbru ermbargou, din cauza unei pandemii care nu numai că ne-a înfricoșat, dar ne-a năruit și multe din micile plăceri cotidiene, cum erau, spre exemplu, participările la spectacolele de balet ale companiei Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
Chiar dacă doar ei, balerinii, conștientizează cât de greu este să traversezi o perioadă atât de cumplită cum este aceasta, a văduvirii de contactul cu publicul tău drag, i-am solicitat un mesaj maestrului Horațiu Cherecheș, distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, multiplu premiat la Gala Premiilor Operelor Naționale, lector universitar la Facultatea de arte a Universității „Ovidius”.
 
„Un spectacol de balet este prin excelență un eveniment revelator. Deseori se consideră în mod eronat că un spectacol de balet este sau un simplu expozeu abstract al mișcării, sau o simplă narare prin mișcare a unei povești, nefiind prin urmare în nici un fel din punct de vedere cognitiv, ci doar afectiv. Nimic mai greșit, departe de a fi un expozeu abstract menit doar să producă senzație afectivă, un spectacol de balet nu este nici pe departe o simplă narațiune, ci este tocmai expunerea prin artă a semnificației unei narațiuni. Un spectacol de balet este un act de cunoaștere în care epistemele sunt reprezentate de mișcare, iar suportul transmiterii lor îl reprezintă impactul afectiv al esteticului.
Arta dansului nu trebuie filozofată. Arta dansului înseamnă frumuseţe/estetică corporală şi este reprezentată de competenţele tehnice şi artistice ale dansatorilor. Balerinul/dansatorul reprezintă «culoarea pensulei» unui regizor coregraf pe care acesta o dirijează pentru a picta tablouri coregrafice prin trasarea liniilor emoţionale ale «culorilor pensulei».
În ceea ce priveşte munca de creaţie cu artistul interpret, în vederea finalizării pozitive a actului artistic, regizorul coregraf lucrează în primul rând cu „sufletul” artistului interpret. Şi dacă tot vorbim de „sufletul” artistului interpret, acesta trebuie să fie suveran în orice creaţie.
 
Mi-e tare dor de aceste lucruri. Mi-e tare dor de balerinii Companiei de Balet a TNOB. Mi-e tare dor de public”.
 
Sursa foto: Facebook Horațiu Cherecheș / Amor Caliente – 2013 – Amalia Mîndruțiu și Adrian Mihaiu
 

Citește și:

Interviu live. Pe fondul problemelor financiare existente în TNOB Horaţiu Cherecheş - „Cu siguranţă, maestrul Danovski ar fi readus teatrul la Primărie sau la Consiliul Judeţean!“
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii