Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Masă Rotundă cu titlul „Corp și feminitate în arta plastică“, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

ro

21 Feb, 2022 16:36 2836 Marime text

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța *cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, organizează Marți, 22 februarie 2022, o Masă Rotundă cu titlul: Corp și feminitate în arta plastică, având-o ca invitat pe lect.univ.dr. Lelia Rus Pârvan, Managerul Muzeului de Artă din Constanța, în dialog cu*prof.univ.dr. habil. Angelo Mitchievici.


Dialogul va fi postat pe data de 22 februarie, ora 18.00 , pe pagina de facebook a bibliotecii.


Deocamdată aceste dialoguri au loc fără prezența publicului ținând cont dereglementările privitoare la desfășurarea evenimentelor culturale în contextul pandemic actual.


Cum a modelat feminitatea lumea în care trăim? Cum este ea recuperabilă din natură? Cum se împacă feminitatea și maternitatea? Cum arată idealul de frumusețe feminină în diferite epoci? Cum se exercită „tirania frumuseții” și ce spun „victimele” ei ? Ce reprezintă nudul feminin într-o epocă a hipervizualului pornografic? Cum se modifică corpul feminin în artă? De ce iubim nudul feminin? Iată câteva întrebări la care vom căuta un răspuns.


Lelia Rus Pârvan este un artist plastic și un critic de artă emblematic pentru lumea artelor din spațiul dobrogean, lector universitar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța și manager al Muzeului de Artă din Constanța.


Este autoarea unor studii importante de istoria și teoria artei plastice, /Forma feminină între simbol și reprezentare /(Eikon, 2013),/Muzeul Ion Jalea/, catalogul muzeului (Ex Ponto, 2017), /Sub semnul Marii Uniri/ Catalog de expoziție al Filialei Constanța a UAPR (Ex Ponto, 2018),/Compoziția/ /figurativă. Relația corp uman – peisaj în artele vizuale/ (Editura Muzicală, 2020), /Corpul uman. Considerații asupra anatomiei artistice/ (Eikon, 2021), /Compoziția figurativă. Corpul feminin în arta contemporană/ (Eikon, 2021), /Bienala Națională de Pictură Doina Păuleanu/ ediția I (Ex Ponto, 2021) etc.


Lelia Rus Pârvan este un artist plastic recunoscut, participant la numeroase expoziții naționale și internaționale.


Masa rotundă face parte din ciclul *Dialoguri dobrogene*, serie de evenimente dedicate istoriei și culturii dobrogene, personalităților ei și valorilor care le edifică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii