Iubitorii de literatură, invitați la o dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană Constanța
Iubitorii de literatură, invitați la o dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană Constanța
28 Oct, 2026 08:40
ZIUA de Constanta
194
Marime text
194
Marime text

Sunt cărți care ne întorc spre propria viață și cărți care ne poartă prin viețile altora. Fiecare poveste păstrează ceva din lumea celui care a scris-o, dar își găsește un sens nou în ochii celui care o citește.
Joi, 29 octombrie 2026, de la ora 16:00, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța vă invită la o dublă lansare de carte, prilej de întâlnire cu doi autori și două universuri literare distincte: Sorin Roșca, cu volumul „Viața la fără un sfert” și Eduard Rosentzveig, cu volumul „Trenul cu roți de hârtie”,, transmit reprezentanții Bibliotecii Județene Constanța.
Despre cele două cărți vor vorbi Ovidiu Dunăreanu, Diana Dobriță și Sorin Roșca, într-un dialog despre literatură, experiențe de viață și felul în care acestea se transformă în povești.
Amfitrionul întâlnirii va fi dr. Amelia Stănescu, la Sala de evenimente, parter, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța.
Vă așteptăm să descoperim împreună poveștile din spatele celor două volume și să ne bucurăm de o nouă întâlnire cu literatura contemporană-a mai punctat sursa citată.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


