Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE-TEXT Evenimentul „Biblioteca vie“, organizat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

ro

30 Sep, 2021 16:40 3158 Marime text
  • Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța și Asociația „Creative Life” organizează astăzi, 30 septembrie 2021 și Vineri, 01 octombrie 2021, orele 16.30-19.30, în holul central al Bibliotecii, evenimentul „Biblioteca Vie”.
  • În cadrul evenimentului cei interesați se pot întâlni cu „cărți vii”, adică povestitori care se deschid publicului cu propria lor experiență de viață, asemeni unei cărți care-și desfășoară povestea.

UPDATE: 

​În holul Bibliotecii Județene s-au așezat scaune față în față. Simulează, astfel senzația unei persoane care citește o carte ținând-o în fața ochilor. 

Oamenii au tendința de a eticheta fără sa cunoască, prin acest proiect persoana care pune eticheta (voluntarul) va sta față în față cu persoana pe care o etichetează (Cartea). Între cei doi, poate sta o persoana care să le faciliteze discuția (dicționarul, în cazul persoanelor care vorbesc limbi straine). 

"Suntem 6 voluntari, dintre care un băiat, Iusef, și o fată, Lena sunt din Franța. Inițial, Iusef trebuia să fie carte, însă a ajuns și el tot voluntar. Fiecare carte străină are un dicționar, adică persoana care îndeplinește rolul dicționarului va traduce în limbile celor care participă la discuție.", a declarat Bizău Giulia Talida, coordonator de voluntari de la Open Doors al evenimentului Biblioteca Vie pentru ZIUA de Constanța. 

"Ideea de Bibliotecă Vie este implementată în România din anul 2000. Aproape fiecare oraș din România a avut măcar o ediție, astfel ne-am decis că e timpul să avem și noi, în Constanța, prima ediție." - Boldea Ana Maria, coordonator proiect 


Acest eveniment face parte din seria proiectelor finanțate de Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps, un program care stimulează tinerii să facă schimbări în comunitate. Prin acest eveniment dorim să contribuim la reducerea stereotipurilor și judecăților  din societate prin aducerea oamenilor față în față printr- un dialog non formal.

„Biblioteca Vie” își propune sa promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității umane, cu formele ei de sensibilitate, să stimuleze dialogul și să ne facă mai receptivi la dificultățile pe care o parte dintre semenii noștri le întâmpină în contextul societății actuale.

Astfel, cărțile sunt oameni care se confruntă cu prejudecăți, stereotipuri identitare, etichetări infamante sau depreciative (de gen, de vârstă, de educație, de meserie, de etnie, de religie etc.) și care ar putea fi victime ale discriminării sau excluderii sociale. Fiecare dintre ei are o poveste de spus.

Cititorul este ascultătorul care trăiește o experiență unică de învățare de la aproapele său. Totodată, cititorul din cadrul unei Biblioteci Vii este o persoană dispusă să confrunte atât prejudecățile celorlalți, cât și pe ale sale“ - au precizat reprezentanții Bibliotecii Județene Constanța.

Cele 21 de „cărți vii” care se vor deschide în fața „cititorilor” sunt:
preot, manelist, rrom, aromân, persoană cu dizabilități, persoană cu malformații congenitale, antreprenor, femeie antreprenor, avocat, psiholog, profesor, președinte de ONG, LGBT, voluntar la vârsta a 3-a, jurnalist, persoană cu handicap de vedere, om al străzii, actor, deținut, polițist de penitenciar.

La eveniment participă și voluntari din alte țări, alături de cei din România. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii