Lansare de carte la Constanța „Pe teme din istoria economiei românești”, semnată de istoricul Constantin Cheramidoglu
Lansare de carte la Constanța: „Pe teme din istoria economiei românești”, semnată de istoricul Constantin
171
Marime text

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează miercuri, 10 decembrie 2025, lansarea volumului „Pe teme din istoria economiei românești”, semnat de cercetătorul constănțean dr. Constantin Cheramidoglu. Evenimentul va avea loc de la ora 14:00, la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, și se adresează publicului larg, pasionaților de istorie și mediului academic.
Cartea este rezultatul unei cercetări ample și riguroase și propune o analiză detaliată a evoluției economiei românești, cu accent pe comerțul exterior, navigația fluvială și maritimă, dezvoltarea porturilor și tranzitul internațional de mărfuri.
Volumul aduce în atenție documente și perspective mai puțin cunoscute despre rolul strategic al Portului Constanța, despre relațiile comerciale ale României în perioada interbelică, precum și despre transformările industriei petroliere.
În paginile sale, autorul abordează subiecte precum comerțul exterior al Basarabiei în perioada administrației rusești, concurența dintre marile porturi românești, traficul de pasageri și mărfuri prin portul Constanța și legăturile comerciale dintre România și statele din Europa Centrală și de Est.
Lucrarea oferă o imagine coerentă asupra modului în care interesele economice și deciziile politice au modelat dezvoltarea infrastructurii comerciale a României moderne.
„Pe teme din istoria economiei românești” se remarcă prin rigoare științifică și claritate, fiind o lucrare de referință atât pentru istorici, cât și pentru cititorii interesați de istoria economică și maritimă a României.
Despre autor
Dr. Constantin Cheramidoglu este un istoric constănțean specializat în comerțul maritim al României din perioada interbelică. Prin volumul „Pe teme din istoria economiei românești”, autorul valorifică o amplă cercetare bazată pe documente de arhivă, presă de epocă și surse oficiale, aducând în prim-plan rolul strategic al Portului Constanța, al Dunării și al spațiului Mării Negre în formarea economiei moderne a României, precum și legăturile comerciale ale țării cu marile puteri economice ale secolelor XIX–XX.
Cuprinsul cărții
· Argument
· Comerțul exterior al Basarabiei în vremea administrației rusești
· Dobrogea la 1878–1879. Impresii și opinii din presa vremii despre ce ar trebui făcut
· Comerțul exterior al României în vremea regimului protecționist din anii ’30
· Dimensiunea economică și politică a unei lucrări inginerești (Canalul Dunăre–Marea Neagră)
· Despre navigația comercială pe Nistru în prima jumătate a secolului al XX-lea
· Concurența dintre marile porturi ale României
· Considerații privind comerțul de tranzit derulat prin porturile de la Dunărea de Jos în perioada interbelică
· Considerații privind tranzitul cehoslovac prin Portul Constanța în perioada interbelică
· Despre tranzitul polonez prin Portul Constanța în perioada interbelică
· Tranzitul de mărfuri sovietice pentru Germania prin Portul Constanța în anii 1939–1941
· Bulgaria după Primul Război Mondial și interesele unei fabrici de ciment din România
· Destinul industrial al orașului Cernavodă
· Constanța versus Varna – rivalități istorice
· Traficul de pasageri prin Portul Constanța în perioada interbelică
· Problemele tehnologice ale începutului exportului de sare al României pe mare
· De ce nu am avut armatori români?
· Marina comercială română în viziunea armatorilor
· Istoricul introducerii combustibilului lichid la vasele maritime române
· Așezarea industriei petroliere la Constanța (1897–1916)
· Noi date privind activitatea societății „Steaua Română” la Constanța
· Odiseea navelor societății „Steaua Română” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
· Despre activitatea societății „Româno-Americană” la Constanța
· Traficul petrolier în Portul Constanța în anii 1939–1944
· Despre activitatea societății „Astra Română” la Constanța
· Exportul de produse petroliere din România spre Turcia (1900–1940)
· Linia maritimă Constanța – New York
· Ipoteza tranzitului de petrol caucazian prin România în anii 1941–1943
· Brăila pe harta petrolului românesc
· Lista figurilor
· Indice de persoane și de locuri
· Figuri
Citește și: „Pe teme din istoria politicii externe a României”, de istoricul Constantin Cheramidoglu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


