Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:52 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu Live Balerinul Horaţiu Cherecheş vorbeşte despre situaţia Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa

ro

14 Oct, 2018 11:40 3725 Marime text
În an Centenar, balerii din  cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ sunt din nou puşi la încercare.
Balerinii colaboratori ai trupei Oleg Danovki sunt în situaţia de a nu mai putea fi plătiţi pentru prestaţiile artistice în această stagiune.
Prim-solistul şi maestrul coregraf, Horaţiu Cherecheş spune că aceştia şi-au primit doar o parte din banii aferenţi lunii august, iar bugetul teatrului nu mai permite plata acestora pentru lunile care au mai rămas până la sfârşitul anului.
În plus, întreg corpul de  balet este nevoit să repete în condiţii improprii actului artistic, într-o sală unde mirosul de mucegai este parte din decor.
Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” are angajaţi doar 12 balerini, un număr insuficient pentru a pune în scenă spectacolele atât de apreciate de public. Tocmai de aceea, baletul a fost nevoit să coopteze 25 de colaboratori, pentru care acum nu mai există bani. 

Maestrul Cherecheş explică că problema balerinilor de la Constanţa pare să nu interese pe nimeni, nu de azi, de ieri ci de mai bine de doi ani, de când balerinii de la Danovski dansează cu „sabia” deasupra capului. Dacă situaţia nu se va rezolva, cel mai probabil, colaboratorii vor fi nevoiţi să renunţe.
 „Din nefericire, se pare că viitorul acestei companii de balet, celebră atât în ţară, cât şi în străinătate, stă în pixul ministrului George Ivaşcu, care nu îşi asumă rectificarea de buget pentru instituţiile de cultură. În consecinţă, pixul ministrului s-a uscat. Să vă bată Dumnezeu dacă desfiinţaţi arta dansului la Constanţa”, a transmis pe Facebook Horațiu Cherecheș.
Pentru a putea să-şi continue activitatea, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”  n.r. (TNOB)are nevoie de aproximativ 50.000 de euro.
Vă reamintim, că TNOB se află în subordinea Ministerului Culturii din decembrie 2010, după ce a fost la un pas de desfiinţare, urmare a unui proces de reorganizare dictat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Iată că la opt ani distanţă, balerinii se întreabă dacă nu, cumva ar fi cazul ca Teatrul să revină „acasă”.

Detaliem acest subiect, alături de altele care vizează situaţia financiară a balerinilor, precum şi informaţii legate de spectacolele acestei stagiuni, împreună cu Monica Cherecheş, director Direcţia Balet în cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ şi prim-solistul, maestrul coregraf şi lectorul universitar al Facultăţii de Arte, Horaţiu Cherecheş.

Interviul live va avea loc luni, 15 octombrie, ora 14.00, pe https://www.facebook.com/ziuaconstanta/.
 
Citeşte şi:

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Monica Cherecheş (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii