FOTO. Tradiție și culoare la malul mării. S-a deschis „Târgul de Mărțișoare” la Muzeul de Artă Populară Constanța
FOTO. Tradiție și culoare la malul mării. S-a deschis „Târgul de Mărțișoare” la Muzeul de Artă Populară
25 Feb, 2026 12:41
ZIUA de Constanta
138
Marime text
138
Marime text

La Muzeul de Artă Populară Constanța a început cea de-a XXI-a ediție a „Târgului de Mărțișoare”!
Manifestarea, așteptată cu deosebit interes de constănțenii care apreciază tradiția și autenticul, reunește pe platoul din fața muzeului peste 30 de artizani, artiști plastici și elevi din județele Constanța și Tulcea.
Aceștia vor participa la târg cu mărțișoare realizate manual din materiale felurite (lemn, piele, lut, lână, pene, pănuși, flori, scoici, mărgele, pânză, fetru, fir metalic), folosind tehnici diverse (traforat, pirogravat, croșetat, cusut, împâslit). Micile amulete cu valoare de simbol vor fi însoțite de tradiționalul fir bicolor alb-roșu.

Târgul este deschis timp de cinci zile, de astăzi până duminică, 1 martie.
Program de vizitare este în orele 10.00-18.00.
Sursa foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


