Enache Puiu, pilon al culturii constănțene, a trecut în neființă în urmă cu 18 ani

• În anii studenției, mai precis în 1947, Enache Puiu debuta ca poet, sub pseudonimul Ștefan Careja, în „Revista literară” și în ziarul „Națiunea”

• El a fost și președinte al Filialei Constanța a Societății de Științe Filozofice din România

• Pentru realizările sale, scriitorul a fost decorat post-mortem cu „Meritul Dobrogean” și medalia comemorativă „Remus Opreanu”, în cadrul evenimentului organizat de cotidianul ZIUA de Constanța în noiembrie 2017, cu prilejul Zilei Dobrogei

Enache Puiu a venit pe lume în data de 18 aprilie 1928 la Caramurat, județul Caliacra din Bulgaria de azi, într-o familie de aromâni.

A urmat școala primară și primii ani ai Liceului „N. Filipescu” la Bazargic, iar după mutarea la Constanța, Enache Puiu a învățat la Liceul „Mircea cel Bătrân”.

Studiile superioare le-a făcut la Universitatea din București, fiind student la Facultatea de Litere și Filologie, din anul 1946 până în 1950.

În anii studenției, mai precis în 1947, Enache Puiu debuta ca poet, sub pseudonimul Ștefan Careja, în „Revista literară” și în ziarul „Națiunea”, condus de George Călinescu.

În anul 1972 devenea doctor în filologie. Teza lui s-a intitluat „Viața și opera lui Miron Costin”.

Prima funcție pe care a avut-o Enache Puiu, după absolvire, în 1950 a fost cea de profesor la școli din învățământul secundar. S-a aflat în această postură vreme de 11 ani. Ulterior, el a mai fost profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân”, lector la Institutul de Învățământ Superior din Constanța, catedra de limba română și conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”. Ca dascăl, el a rămas în memoria elevilor și a studenților săi ca un model de rigurozitate profesională, implicare, tact, sensibilitate și atașament față de literatura și cultura română.

El a fost și președinte al Filialei Constanța a Societății de Științe Filozofice din România.

A avut colaborări cu „România literară”, „Flacăra”, „Tomis”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Orizont”, „Limbă și literatură română”, „Ramuri”, „Ex Ponto” și „Litoral”, pentru care a scris critică, istorie literară, eseistică, dar și poeme.

În activitatea de scriitor, Enache Puiu a scos de sub tipar volumele: „Viața și opera lui Miron Costin” (București, Editura Academiei, 1975); „Scriitori și reviste la Pontul Euxin” (București, Editura Ex Ponto, 1997); „Bulevardul Șarpe” (Constanța, Editura Ex Ponto, 1998); „Lacul laptelui” (Constanța, Editura Ex Ponto, 2000); „Istoria literaturii în Dobrogea” (Constanța, Editura Ex Ponto, 2005).

S-a bucurat de următoarele distincții: premii pentru critică și istorie literară, acordate de Filiala „Dobrogea” a USR România și al revistei „Tomis”; premiul de excelență pentru „Istoria literaturii din Dobrogea” al Salonului Internațional de Carte „Ovidius” Constanța (2004).

Profesorul Nicolae Rotund scria despre Enache Puiu, într-un articol denumit „Excesele literaturii regionale” și publicat în revista Ex Ponto următoarele:

„Enache Puiu are melancolia «epocii străvechi» și a secolului «naiv», de la sfârșitul lui, de după neatârnare, a literaturii de până la perioada interbelică, de vreme ce aproximativ două sute de pagini le sunt consacrate. Din rândul scriitorilor dobrogeni fac parte, după criterii aplicabile oricărei provincii, cei născuți, cei veniți din altă parte și care au creat și s-au săvârșit aici, cei care s-au împlinit ca scriitori în aceste locuri, indiferent de originea și meleagurile spre care s-au îndreptat după aceea.

Istoricul literar aparține acelei categorii mai restrânse, doritoare neapărat de a îmbogăți literatura română cu diverse texte care fie nu aparțin literaturii, fie sunt creații ale unor autori formați și publicați în alte spații, «de expresie latină», i-aș numi. (...)

Istoricul și criticul literar, e dotat cu antene fine, bune detectoare, capabile să izoleze metalul pur de minereul steril, să-l pună în valoare. Are intuiție sigură în selecția unor fragmente, în special la poezie, și furat de frumusețea unor versuri e tentat să procedeze crocean, transferând potența «fragmentului exemplar» la operă în totalitatea ei. Îmi place alternarea atitudinii față de patetic, cum am observat în cazul unor biografii tragice. Acuitatea gândirii, puterea asociativă ca și o anume forță exercitată din exterior duc la un exercițiu critic ce pendulează între ironia subțire brodată pe un fond sceptic și nota optimistă.

În mare însă, constatăm o generozitate aparte, firească într-un fel pentru un fiu al acestor locuri și neatingătoare flagrant scării valorice pe care fiecare dintre cititori și-o reconstituie.
Puiu Enache a avut o certă vocație de istoric literar și nici nu i-a lipsit spiritul critic. El și-a trasat și și-a tăiat singur cursul înaintării materiei într-un ritm egal conferit de tehnica și siguranța discursului. Nu este numai o carte tradițională de istorie a literaturii dobrogene, ci un eseu despre istorie, cu reflexe filosofice, al conștiinței, autorul fiind un captiv al propriei imagini pe care și-a făurit-o în timp”.

Enache Puiu s-a stins din viața pe 15 martie 2005, la Constanța.

Pentru realizările sale, scriitorul a fost decorat post-mortem cu „Meritul Dobrogean” și medalia comemorativă „Remus Opreanu”, în cadrul evenimentului organizat de cotidianul ZIUA de Constanța în noiembrie 2017, cu prilejul Zilei Dobrogei.


Citește și:

Despre „călinescianul” Enache Puiu, la 15 ani de la trecerea în neființă

#citeșteDobrogea Puiu Enache - un dascăl care a făcut istorie culturală în Dobrogea

Enache Puiu - erudit exeget şi dascăl prin vocaţie