Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din "mansarda" lui Visniec, Teatrul de Stat are deschidere spre Avignon

ro

22 Sep, 2007 00:00 1534 Marime text
1190396033.jpg

Spectacolul, care va fi prezentat la Avignon, le ofera artistilor constanteni posibilitatea de a fi mai bine platiti si de a invata regulile teatrului privat

La Teatrul de Stat Constanta, au inceput repetitiile la spectacolul "Mansarda la Paris", o piesa de Matei Visniec, despre Emil Cioran. Piesa, o coproductie Compagnie du Grand Desherbage, din Franta si Teatrul de Stat Constanta, are in distributie 11 actori constanteni si trei francezi. Desi exista incertitudini, in ceea ce priveste numele sub care se va juca, "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte" sau "Monsieur Cioran, sortez de l’armoire", piesa va avea premiera in limba franceza la Constanta si in Franta. Anul viitor, va avea loc premiera in limba romana la Constanta, dupa care spectacolul va fi prezentat la Festivalul de Teatru de la Avignon, sectiunea Off. Atunci, se vor juca 23 de reprezentatii in limba franceza. Regia si decorul sunt semnate de Radu Dinulescu, iar costumele sunt realizate de Sanda Mitache. Pedro Negresco, unul dintre cei mai apreciati contrabasisti de jazz ai momentului, semneaza muzica piesei. "Mansarda la Paris" face parte din proiectul Thespis, initiat in urma cu cinci ani de Radu Dinulescu. Din acelasi proiect face parte, si "Hymnus", de Gyorghy Schwajda, in regia lui Radu Dinulescu si scenografia Sandei Mitache, productie a Teatrului Fani Tardini cu Claudiu Bleont si Victoria Cocias, in rolurile principale. Spectacolul a castigat, la sfarsitul lunii iulie, la Avignon, Marele Premiu Off, supranumit "Coup de coeur du club de la presse". Din acest moment, Teatrul de Stat Constanta este inclus in acest proiect, alaturi de teatrele din Arad, Alba Iulia si Botosani, Teatrul de Marionete, din Arad, Teatrul Fani Tardini, din Galati si artisti independenti, cum ar fi Claudiu Bleont sau Victoria Cocias. Prezentarea la Avignon a coproductiei romano-franceze este un prilej de afirmare pentru actorii constanteni, dar si o ocazie de a fi platiti precum francezii. Insa, artistii au oportunitatea de a invata regulile teatrului privat. Proiectul beneficiaza de finantari multiple, fiind sprijinit de Ministerul Culturii din Franta, prin programul "Aide à la création", de Organizatia Internationala a Francofoniei, dar se doreste si sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor din Romania.

Arhetipurile culturale se regasesc in "Mansarda"

Potrivit regizorului, actorii constanteni au dovedit ca au cunostinte foarte bune de limba franceza. La Avignon, francezii vor sa vada "productii care vorbesc despre cultura si sufletul romanilor", deoarece Thespis este "un proiect de export al culturii romane in Occident". Daca "Hymnus" aducea pe scena franceza problema paturii sarace la confruntarea cu occidentalismul, "Mansarda" vorbeste despre intelectualii care si-au gasit expresia de afirmare in alta zona, cum e cazul lui Cioran, dar pe care radacinile ii atrag inapoi. La conferinta de presa dedicata prezentarii spectacolului, la care a participat si directorul de imagine, Sorin Lucian Ionescu, si directorul artistic, Bogdan Caragea, de la Teatrul de Stat Constanta, a fost prezent si Denis Wetterwald, care va interpreta rolul lui Cioran. Ceea ce ii leaga pe cei doi oameni de teatru este dramaturgul Matei Visniec. Denis Wetterwald a mai fost prezent in Romania si a jucat in "Spalatorii de creiere", de Matei Visniec, spectacol realizat impreuna cu Teatrul Nottara. De asemenea, omul de teatru francez are in proiect o adaptare dupa "Ciulinii Baraganului", de Panait Istrati. Piesa "Mansarda la Paris" il prezinta pe Cioran la sfarsitul vietii sale. Piesa e construita din mici tablouri, in care Cioran intalneste personaje mai mult sau mai putin fictive, iar personajul interpretat de actorul francez devine aproape abstract. Regizorul Radu Dinulescu a spus ca "Mansarda" va fi populata de tanarul care vrea sa se sinucida, femeia in alb, femeia cu iepurasul sau seful apatrizilor. "In acest ocean de imagini al lui Jung, Cioran se intalneste cu arhetipuri. Tanarul si tanara care vor sa se sinucida sunt personajele lui Cehov, seful apatrizilor este Mao, profesorul de filosofie e insusi Hitler, iar omul cu telescop care vinde cerul in piata publica este Galilelo Galilei", explica Dinulescu. Spectacolul va fi si o confruntare intre "moarte universala" si "moartea neagra", reprezentata la sfarsit de bocitoarea mioritica din final. Un alt spectacol regizat de Radu Dinulescu, "Caii la fereastra", de Matei Visniec, cu Claudiu Bleont, Victoria Cocias si Aurel Batca, prezentat la Avignon, s-a jucat la inceputul acestui an si pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Constanta. La inceputul octombrie, "Caii" vor pleca la Nimes. Festivalul de la Avignon, unde se va juca "Mansarda la Paris", are o traditie de 60 de ani. Manifestarea teatrala atrage deopotriva amatori si profesionisti. Sectiunea Off exista inca din 1964.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii