Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:44 16 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despre Harry Tavitian. Celebrul jazzman împlinește astăzi 69 de ani

ro

11 Aug, 2021 00:00 2588 Marime text
  • Jazzman-ul dobrogean Harry Tavitian împlinește astăzi 69 de ani.
  • El este unul dintre cei mai importanți pianiști de jazz din România. 

Acum 69 de ani se năștea Harry Tavitian, armean la origine, în Constanța.  De la o vârstă fragedă își descoperă pasiunea pentru muzică. La șase ani familia îl înscrie la cursuri de pian clasic. Timpul trece, iar la 17 ani descoperă un gen muzical, blues. Se pare că ar fi început să cânte acest gen după ce a asistat la un concert Mumphis Slim în Brașov.
 
Își urmează visul, începând și finalizând cu succes Academia de Muzică din București. La 22 de ani susține un concert în cadrul Festivalului  de Jazz de la Sibiu unde cântă alături de Richard Oschani. Cariera lui se va axa doar pe jazz, decizia fiind luată în 1976.
 
El a pus bazele grupului Creativ cu care a câștigat în 1980 premiul întâi la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu.
 
Are o contribuție deosebită în dezvoltarea culturală a Constanței,  conducând în perioada 1978-1987 Clubul de Jazz din cadrul Bibliotecii Județele Constanța. Este remarcabilă seria de evenimente „Atelier de improvizație“ care a avut nici mai mult nici mai puțin de 35 de ediții.
 
Anul 1992 aduce un alt obiectiv atins de pianistul constănțean, înființarea Fundației Culturale Harry Tavitian. Prin această structură a reușit să promoveze tinerii artiști.
 
Din 1990 până în prezent este realizator al emisiunilor „Jazz Context“ și „Nația și Civilizația Armenilor“ la Radio Constanța.
 
Activitatea acestuia s-a propulsat și peste hotare, peste 20 de țări.
 

„Muzica lui Harry Tavitian se caracterizează prin deschidere către influențe multiple şi printr-o capacitate de sinteză. Într-un interviu acordat revistei Jazz Forum (nr. 102, 5/1986), el declara: «... suntem aici, în Levant, suntem parte a lumii, suntem deschişi către cultura lumii, către spontaneitate ...». Harry Tavitian are un stil propriu, inconfundabil, bine definit în noul jazz est-european, prin diversele sale experiențe artistice. Muzica sa este un amestec de Thelonious Monk, Mal Walsron, Ceci! Taylor, Dollar Brand, muzică de cameră contemporană, blues, muzică medievală, folclor din Balcani. Rădăcinile lui armeneşti sunt, de asemenea, evidente. Muzica sa are un puternic caracter etnic.
Ultimul proiect al său se numește «Orient Expres», o trupă cu înclinații etno-jazz, alcătuită din opt muzicieni. Pornit în 16 februarie 1999, «Orient Expres» şi-a câştigat un public stabil, iar impactul la public şi în media este garantat.


«Harry Tavitian nu este doar un mare muzician, ci un artist complet-scria Bedros Horasangian, în «Ararat», iunie 2000. Virtuozitatea şi tehnica lui pianistică se conjugă cu bucuria de a cânta şi a compune. Feeling-ul, ce este esenţial pentru un jazzman, îl conduce la rezultate spectaculoase. Ştie să-şi dozeze efectele, ştie să-şi facă simţită prezenţa, nu doar prin sunete, vrea să-şi atragă participarea spectatorilor. «Emotionally involved» înseamnă, pentru Tavitian, a se face frate cu ascultătorul. De aici şi evoluţia lui, de la improvizaţie liberă, la etno-jazz, la acea solidaritate cu diferite culturi şi civilizaţii din lungul şi latul Europei».
Harry Tavitian a susţinut concerte şi a participat la festivaluri importante în România, Rusia, Lituania, Franţa, Italia, Germania, Bulgaria, Portugalia, Republica Moldova, Iugoslavia, Polonia, Scoţia, Ungaria, Grecia, Turcia, Olanda, S.U.A., Armenia (ca invitat personal al preşedintelui Armeniei), Slovacia, Elveţia, Cehia, Austria.
«Orient Expres» a susținut două concerte la Washington, la cel mai mare festival de tradiții şi folclor din lume, Smithsonian Folklife Festival, unde s-au bucurat de un mare succes” , se precizează în cartea „Armeni de Seamă din România“
 

Despre discografia acestuia

 
LP-uri
 
Horizons (Leo Records, Londra, 1985) - cu George Mănescu, Cătălin Frusinescu, Alexandru Ianoș, Corneliu Stroe
Transylvanian suite (Leo Records, Londra, 1986) - cu Corneliu Stroe
East-west creativ combinations (Electrecord, București, 1988) - cu Hans Kumpf, Reinhart Hammerschmidt, Corneliu Stroe
Creațiunea (Electrecord, București, 1991) - cu Corneliu Stroe
 
CD-uri
 
There's always a hope (Sofia, 1993) - cu Anatoly Vapirov
Black sea orchestra (Atena, 1998)
Axis mundi (București, 1999) - cu Orient Express
Old balkan rhapsody - pian solo. Înregistrări din concert la Europa Festival Jazz-Noci, Italia, 26 iunie 1993 și Szeged, Ungaria, 18 aprilie 2000.
Open end - cu Hans Kumpf / clarinet. Înregistrat la Tonstudio Zuckerfabrik, Stuttgart – 16 noiembrie 1984.
Balkaz - cu Mihai Iordache / saxofoane. Înregistrat la București - 23 septembrie 2004
Dancin' round the black sea - cu Anatoly Vapirov. Înregistrare live în Varna, Bulgaria - 19 decembrie 2001
Birth - cu Cserey Csaba / baterie, darbuka, buhai, zurgălăi. Înregistrat în București - 10 octombrie 2008
Live at comburg abbey - cu Hans Kumpf / clarinet. Înregistrare live la Comburg - Schwabisch Hall, Germania -3 iunie 2008
 
Casete 

Open end - cu Hans Kumpf
Alone - pian solo
Roots - cu Blues Community (Cătălin Rotaru, Corneliu Stroe, Hanno Höfer)
Sonatas in solitude - cu Eugen Gondi
Last romantic - cu Anatoly Vapirov
 

Citește și:

Celebrul artist constănțean Harry Tavitian aniversează astăzi 68 de ani. La mulți ani!

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cetatean 11 Aug, 2021 16:34 La multi ani frumosi, sanatosi si inspirati, Maestre!
  • Cetatean 11 Aug, 2021 16:30 La multi ani frumosi, sanatosi si plini de inspiratie, maestre!