Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:34 19 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dacă mă surprinde ceva este... timiditatea cu care buzele lui rostesc cuvinte atât de îndrăzneţe” 134 de ani de la nașterea lui Victor Eftimiu, scriitorul originar din Albania

ro

24 Jan, 2023 00:00 1235 Marime text
  • Cariera sa editorială a început în anul 1904, când a debutat la revista „Luceafărul”
  • În anul 1932 a primit Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 a devenit membru titular al Academiei Române
 
Victor Eftimiu a venit pe lume în anul 1889, la data de 24 ianuarie. Este originar din localitatea Boboștița, Albania.
 
A fost eseist, dramaturg, povestitor, scriitor și traducător român de sorginte macedoromână, respectiv membru al Academiei Române și francomason român din perioada interbelică.
 
Victor Eftimiu a fost unul din cei 12 copii ai familiei. Între anii 1895-1897 a urmat clasele primare în limba greacă, în comuna natală. Din 1897 a început să studieze la o școală din București, iar în 1905 s-a stabilit definitiv în România.
 
El a fost director al teatrelor: Comedia (1913), Național (1920, 1930 și 1944-1945) și al Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august – 31 decembrie 1927).
 
Cariera sa editorială a început în anul 1904, când a debutat la revista „Luceafărul”. A mai avut colaborări cu „Viața literară” (1906) și cu „Țara noastră”.
 
În anul 1932 a primit Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 a devenit membru titular al Academiei Române.
 
Din anul 1912 a început să publice povestiri, teatru, esee și interviuri la reviste teatrale și cotidiene în limba franceză. Piesele sale de teatru s-au bucurat de vizibilitate atât în țară, cât și în străinătate, în țări ca Franța sau Albania.
 
Făcând parte din francmasonerie, Victor Eftimiu a obținut în 1935 gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și a fost ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole.
 
Victor Eftimiu a fost autorul următoarelor piese de teatru: „Înșir`te mărgărite”, „Omul care a văzut moartea”, „Cocoșul negru” și „Prometeu”. A introdus teatrul poetic în România, urmând modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă.
 
Victor Eftimiu a publicat cinci volume de versuri: „Poemele singurătății” (1913), „Odă limbii române” (1958), „Minciuni terestre” (1961), „Poezii” (1964) și „Crizanteme”.
 
De-a lungul timpului, a fost decorat cu: Legiunea de onoare (Paris, 1933); Ordinul „Naim Frasheri” (cea mai înaltă distincție culturală albaneză, Tirana, 1972); titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii” și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”.
 
În lucrarea „50 de figuri contimporane” realizată de graficianul Iosif Iser și de jurnalistul Petre Locusteanu, este prezentată descrierea fizică și morală a scriitorului născut în Albania.
 
Redăm mai jos textul ce îl înfățișează pe Eftimiu:
 

„Mă silesc să descoper ce este caracteristic în expresia d-lui Victor Eftimiu, şi nu pot prinde decât contururi neprecise, schiţe de trăsături, idei cari încep să se desineze, dar cari rămân nesfârşite. Autorul Cocoşului Negru îmi face impresia unei încercări de pictură, care a ajuns celebră înainte de a fi isprăvită şi care şi-a făcut din celebritate motorul vieţei.
 
Nimic nu este hotărât în figura acestui tânăr poet. Peste nasul său grecesc, înfipt ca un corn de furie şi răsvrătire în largul unei frunţi veşnic senine, ochii revarsă lumini de nesecată candoare şi modestie. Părul aspru, aruncat într-o parte, ca o creastă neagră culcată de furtună, contrastează în mod umoristic cu liniştea enervantă ce se desprinde din toată făptura sa neproporţionată. In jurul buzelor cărnoase, ţuguiate, ca o gură de trompetă, flutură veşnic un zâmbet de uşurinţă femeiască şi de neîncredere.
 
D-l Eftimiu trece prin viaţă ca un fel de somnambul care pare menit să nu se deştepte niciodată. Mişcările sale timide, stânjeneala pe care o arată în lume, privirele oarecum fixe, vorba înceată, faţa palidă, au ceva de somnambul care stă cu mult mai sus decât semenii săi fiindcă umblă totdeauna numai pe muche de acoperişuri şi numai când luna îşi revarsă în aer tot argintul flăcării ei reci.
 
De aceea, cine nu-l cunoaşte rămâne surprins când aude pe d-l Eftimiu spunând, cu o rară modestie, în lumina caldă a soarelui care topeşte toţi ţurţurii închipuirei, închegaţi la raza rece a lunei:
 
Dela Cyrano de Bergerac nu s-a mai scris o piesă de valoarea Cocoşului Negru. 
Pe mine însă, care cunosc visul de artă ce-i nelinişteşte aparentul său somn ipnotic, nu mă miră de loc un astfel de viers. Poetul visează. Nu e vina lui că nu putem visa şi noi. Dacă mă surprinde ceva este... timiditatea cu care buzele lui rostesc cuvinte atât de îndrăzneţe.
 
Şi aceasta este poate caracteristica cea mai originală a d-lui Victor Eftimiu: ştie să fie îndrăzneţ cu o rară aparenţă de modestie şi lasă în urma lui impresia că pasul său şovăelnic, neînsemnat, banal, ori încotro s-ar îndrepta fie spre birt, fie spre casă, fie în altă parte, calcă numai spre nemurire.“

 
Victor Eftimiu a murit la data de 27 noiembrie 1972, în București, când avea 83 de ani.
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală Portretul lui Victor Eftimiu - „Știe să fie îndrăzneţ cu o rară aparenţă de modestie“

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii