Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:01 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța culturală Virgil Andriescu – un om și o viață de poveste (VIDEO)

ro

11 May, 2022 00:00 3804 Marime text
 
 
  • Lansarea de carte a actorului Virgil Andriescu
 
Virgil Andriescu a împlinit luna trecută 86 de ani și a publicat de curând o elegantă carte de memorii, la a cărei lansare vom putea asista vineri, în sala Teatrului de operă și balet „Oleg Danovski”.
 
Volumul său, „O viață așa cum s-a nimerit”, adună între coperțile sale întâmplările mai mult sau mai puțin fericite din care s-a alcătuit existența omului și actorului Virgil Andriescu.
 
Născut pe 26 aprilie 1936, la Botoșani, un om cu caracter puternic și temperament vulcanic (așa cum se autocaracterizează), dar sensibil și marcat mereu de o emoție vie în fața publicului, Andriescu s-a bucurat de o carieră bogată, cu roluri importante și momente memorabile, desfășurate în cei peste cincizeci de ani de activitate pe scenă sau pe platourile de filmare.
 
Când s-a pensionat, în anul 2000, a făcut o pauză de teatru până în 2006, când a revenit pe scena teatrului Odeon. A mai jucat și în seriale de film pentru televiziune și a condus, timp de trei ani, Dramaticul constănțean.
 
Naturaleţea interpretării, distincţia și căldura sa au făcut publicul să-l iubească și să-i aprecieze întotdeauna prestația.

Primul său rol, după absolvirea IATC-ului, a fost la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde primise repartiție guvernamentală. A fost distribuit atunci în Varlam din "Omul cu mârţoaga", piesa lui George Ciprian. Un rol important, care, în seara premierei, i-a dat mult de furcă, fiind nevoit să se lupte cu emoțiile copleșitoare.

După revoluţie, a primit invitaţia de a face rolul principal din «Macbeth», la Teatrul din Constanţa, un spectacol în regia lui Andrei Mihalache. Din păcate, după luni întregi de repetiții, direcția teatrului, precum și repertoriul, s-au schimbat, iar spectacolul după celebra piesă a lui Shakespeare s-a jucat o singură dată, în ziua premierei.




Din filmografia sa, cuprinzând peste 30 de titluri, amintim „Labirintul” (Șerban Creangă, 1980), „Orele unsprezece” (Lucian Bratu,1985), „Luminile din larg” (Stelian Stativa, 1986), „Umbrele soarelui” (Mircea Veroiu, 1986), „Privește înainte cu mânie” (Nicolae Mărgineanu, 1993) și „Punctul zero” (Sergiu Nicolaescu, 1996), dar și colaborări cu regizori precum Andrei Blaier („Fapt divers”, „Bătălia din umbră”, „Vacanța cea mare”, „Divorț… din dragoste”), Lucian Pintilie („Balanța”), Dan Pița („Pas în doi”) și Nae Caranfil („E pericoloso sporgersi”).
În noiembrie 2017, când cotidianul nostru iniția tradiția sărbătoririi festive a Zilei Dobrogei, Virgil Andriescu era cel care citea Proclamația lui Carol și Ordinul către armată

În vara anului 2018, în cadrul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa, actorul a fost distins cu medalia „Jean Ionescu“, și placheta #RespectTeatru.

În 2020, la Gala Premiilor Gopo, Virgil Andriescu a fost distins cu Premiul pentru întreaga carieră, un trofeu pe care l-a primit cu infinită emoție și recunoștință pentru toți cei care i-au fost alături în carieră, mulți dintre ei dispăruți.

Tot în 2020, fiind socotit unul dintre cei mai proeminenți actori ai generației sale, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Constanţa, în semn de recunoştinţă pentru lunga activitate desfăşurată în slujba culturii româneşti.

Recentul volum „O viață așa cum s-a nimerit” va fi lansat pe 13 mai, în sala Teatrului de operă și balet „Oleg Danovski”, începând cu ora 16,30, și va fi prezentat de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, și de conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, cea care semnează „Cuvântul de prețuire” și postfața volumului, din care cităm: „Când  l-am îndemnat să scrie știam că acesta va fi marele lui examen de viață. Așa cum nu mai trecuse  nici unul până acum. Dar nu am crezut că scriind își va elibera inima de multele zăgazuri prinse în chingi după mulți ani, că va putea să se regăsească într-o formă nouă, recuperatoare, valorizatoare. Acum, prin această carte, Virgil Andriescu a reușit să dea socoteală sieși de ceea ce este și a făcut. Nimic mai mult.”
 
Citește și:
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Seniorii teatrului constănţean. De vorbă cu Virgil Andriescu, despre incredibilul debut, roluri marcante şi colegi valoroşi
 

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii