Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 14 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța culturală Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu” și-a desemnat participanții

ro

08 Jun, 2021 00:00 4110 Marime text
  •  Muzeul de Artă Constanța va organiza, în perioada 1 iulie – 31 iulie 2021, prima ediție a Bienalei Naționale de Pictură „Doina Păuleanu”.
Evenimentul, care omagiază o personalitate de marcă a vieții culturale tomitane, regretatul critic de artă Doina Păuleanu, se adresează artiştilor plastici membri ai U.A.P. România și absolvenţilor Universităţilor de Artă.

Fiecare artist a putut participa cu maxim două lucrări de pictură, realizate în anii 2018-2021.

S-au înscris online, cu fotografii ale lucrărilor, peste 250 de artiști. A fost un număr record de participanți și, din păcate, așa cum ne-a declarat directorul Muzeului de Artă Constanța, doamna Lelia Rus, n-au putut fi acceptate decât o sută de lucrări, din cauza lipsei spațiului de expunere.
 
Deci prima etapă, selecția artiștilor, s-a încheiat ieri, 7 iunie, urmând ca jurizarea să se facă în perioada 1- 28 iulie 2021.

Iată lista celor o sută de participanți, artiști de toate vârstele și din toată țara, dintre care se vor alege fericiții premianți:
1. ACHIȚENIE ION LAURENȚIU 2. ALBU EUGENIU 3. AMMAR ALNAHHAS 4. ANGHELACHE BEATRICE 5. ANIŢEI GABRIELA 6. ANTONESCU I. ALEXANDRU 7. BALEA MARIA 8. BARB MARIUS VASILE 9. BĂLUȚĂ LORINCZ LORETTA 10. BĂNICĂ ANA 11. BEIANU SEBASTIAN 12. BESU MARIETA 13. BEȘU CONSTANTIN ADRIAN 14. BOBOC MIHAI 15. BOCU ENACHE ANGELA 16. BOTEZATU EUGENIA 17. BRĂTEANU COSTIN 18. BROASCĂ AURELIAN 19. BUDIȘTEANU MIRUNA 20. BURHAN MARIUS 21. CABA ANCA 22. CARAIMAN PASTUCH VICTORIA 23. CARUȚIU GHEORGHE 24. CHIREA PETRE 25. CIOARĂ ANDREEA 26. CONSTANTINESCU MARIANA 27. CONTRAŞ BOGDANA 28. CORLADI LIDIA 29. CSATLÓS LEVENTE 30. CUMPĂNAȘU IONELA 31. DICA ADRIAN 32. DIMCEA MIRELA 33. DIMUȘ CRISTINA 34. DRĂGULELEI DUMITRU ELENA 35. DUMITRESCU MARINELLA 36. DUMITRAŞ PUIU COSTACHI 37. EPURAȘ LIVIU 38. FERENDINO FLORIN 39. GEORGESCU ANCA 40. GHERASIM ALINA 41. GITLAN CARMEN-GABRIELA 42. GRIGORUȚĂ CONSTANTIN 43. ION CLAUDIA 44. IONESCU CONSTANTIN OVIDIU 45. IONIȚĂ BIANCA 46. ISĂILĂ ION 47. LAVRENTE IRINA 48. MANOLESCU NIȚĂ-IOAN 49. MARIN RĂDUCU 50. MARINCA ELENA 51. MATEIAȘ BOGDAN 52. MĂRGELU LIDIA 53. MIDVICHI LAURENȚIU 54. MIHĂILESCU EMIL-FLORIAN 55. MISIAN DOINA 56. MORĂRESCU NICULAIE 57. MOSORESCU GHEORGHE 58. MUNTEAN IOAN 59. MURARIU MARILENA 60. NARDIN GIULIANO 61. NEAMȚU COSTIN 62. NEAMȚU LISANDRU 63. NECHITA MIRCEA 64. NEDELCU LIVIU 65. NISTORESCU-SENIUC LAURA 66. NIȚĂ FLORINA ȘTEFANA 67. OTÎNJAC SORIN 68. PALAMAR IOANA 69. PANAIT NADA CAMELIA 70. PANAITESCU ANA-MARIA 71. PANTEA ANDREI ALECSANDRU 72. PAPARA MARIANA 73. PASCALE SIMONA 74. PAȘA DEACONU ANCA 75. PETRESCU DĂNILĂ CONSTANȚA 76. POENARU CARMEN 77. PORUMB CRISTIAN 78. ROSETTI ANDREI 79. ROȘOGA ANA 80. RUS MONICA 81. SIMION EDUARD-ANDREI 82. SÎRBU FLORENTIN 83. STANCU TRANDAFIRA MIOARA 84. STOICA SILVIA-MARIA 85. SULTAN ELISABETA 86. ŞERBĂNESCU MIHAIL SORIN 87. ȘLUG RAMONA 88. ȘTEFANOV IGNAT 89. TANISLAV CONSTANTIN 90. TEODORESCU IRIS BIANCA 91. TEODORESCU MARIA 92. TIȚOIU ION 93. ȚECA ALICE 94. UNGUREANU ALEXANDRA ELENA 95. URSACHE RAMONA 96. URSU IUSTINA SILVANA 97. VASILE CĂLIN FILIP 98. VELULA FILIZ 99. VERVEGA BETI 100. ZANA ALEXANDRU
 
Sursa foto: facebook/primaria constanta


Citește și:

Muzeul de Artă Constanţa sărbătorește Ziua Muzeelor 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii