Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Varianta Omicron reprezintă aproape 72 % din cazurile Covid la nivel global. Anunțul OMS

ro

19 Jan, 2022 21:20 1177 Marime text
Varianta Omicron a coronavirusului, descoperită în noiembrie anul trecut, este deja prezentă în 71,9 % din cazurile analizate în ultimele 30 de zile de reţeaua de laboratoare GISAID, potrivit raportului epidemiologic săptămânal publicat miercuri, 19 ianuarie, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.



Dintre cele 405.000 de teste prelevate s-a detectat varianta Omicron în 291.000 dintre cazuri, în timp ce Delta, care a dominat o bună parte a pandemiei în 2021, a fost prezentă doar în 28 % din analizele efectuate în ultimele 30 de zile (113.000), se arată în raportul OMS.


Alte variante pe care OMS le-a desemnat ca "îngrijorătoare", precum Gamma şi Alfa, reprezintă mai puţin de 0,1 % din testele analizate.


Varianta Omicron provoacă cifre record de contagieri la nivel global, care nu sunt totuşi însoţite de o creştere a numărului de decese, astfel încât noua variantă a fost asociată unei forme mai puţin grave a bolii COVID-19.


OMS a menţinut însă avertismentele şi recomandările pentru a evita contractarea acestei boli care a dus la o creştere exponenţială a contagierilor în majoritatea regiunilor şi la o mai mare presiune asupra reţelelor sanitare, deşi în acest caz mai mult asupra centrelor de asistenţă medicală, decât asupra spitalelor.


La nivel global s-au înregistrat în săptămâna dintre 10 şi 16 ianuarie, 18,7 milioane de cazuri de COVID-19, reprezentând o creştere cu 20 % faţă de cele şapte zile anterioare dar şi o frânare a curbei ascendente, comparativ cu săptămâna precedentă, când creşterea a fost de 55 %.


Potrivit OMS, numărul deceselor în perioada analizată a depăşit 45.000, o creştere cu 4 % faţă de săptămâna anterioară, deşi curba se menţine relativ stabilă din luna octombrie.


Cea mai mare creştere a contagierilor s-a remarcat în Asia de Sud-Est, unde cazurile au crescut cu 145 % (1,7 milioane), dar care reprezintă totuşi o dezaccelerare a ritmului infectărilor, după ce în săptămâna precedentă contagierile crescuseră cu aproape 418 %.


Practic în toate regiunile s-a remarcat o descreştere a numărului contagierilor, deşi OMS avertizează că încă nu au fost depăşite vârfurile infectărilor cu noua variantă a coronavirusului.

Foto Pixabay
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii