Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spre aducere aminte! Care a fost primul caz cu Covid-19, la Constanța. Când s-a înregistrat cel mai tânăr decedat

ro

08 May, 2020 00:00 2657 Marime text


Peste câtva zile se fac două luni de când noul coronavirus SARS-Cov-2 a fost depistat și la Constanța. Pe data de 11 martie a fost diagnosticat cu Covid-19, boală dată de virusul responsabil de izolarea mondială, primul pacient constănțean. Acesta este un bărbat în vârstă de 52 de ani.
 
La scurtă vreme de la răspândirea în presă a informației privind rezultatul pozitiv al testării, s-a făcut public și faptul că acesta este asistent șef al Secției medicină internă II, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ Constanța. La momentul respectiv, bărbatul a declarat că nu a avut contact cu o persoană infectată și nici nu a călătorit în această perioadă.
Ulterior, George Niculescu, prefectul Constanței, a dat publicității traseul reconstituit, pe zile, al primului pacient cu Covid-19 din oraș. Astfel, s-a arătat că bărbatul fusese în Piatra Neamț, însoțit de fiica sa ce locuiește în Ilfov, dar și la locul de muncă. În SCJU s-a făcut dezinfecție, iar soția asistentul a fost testată și ea pentru SARS-Cov-2, rezultatul fiind negativ.
Între timp, relativ încet, dar sigur, numărul cazurilor confirmate a crescut în județul Constanța. În prezent, raportările oficiale arată peste 240 de cazuri de Covid-19 pentru județul Constanța.Cei mai mulți dintre aceștia s-au vindecat și au fost externați. Rata de vindecare a pacienților internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța este în jur de 77%, printre cele mai ridicate din țară. În jur de 190 de persoane au fost vindecate și externate, însă mai mult de zece persoane și-au pierdut viața.

Printre cele din urmă se numără și o tânără de 38 de ani, consemnată ca decesul 200 la nivel național și, respectiv, al patrulea deces de la Constanța. Femeia a pierdut lupta pentru viață pe data de 7 aprilie, pe Secția ATI a SCBI. Debutul bolii avusese loc pe 23 martie, pe 31 martie fiind internată la Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecțioase, iar pe 1 aprilie a fost confirmată cu Covid-19. La momentul înregistrării decesului, pe data de 7 aprilie, femeia din Constanța era cel mai tânăr pacient confirmat cu Covid-19 ce nu putuse fi salvat. Între timp, însă, s-au înregistrat decese și la alți pacienți mai tineri, din alte zone ale țării.
 
Citește și:

UPDATE:
Primul caz confirmat cu COVID-19, la Constanța!

Traseul bolnavului de coronavirus din Constanţa la Piatra Neamț explicat, pe zile, de prefectul judeţului (galerie foto+video)

Coronavirus. Constanța a înregistrat decesul 200 al României. Este o femeie. Cea mai tânără dintre toți care au murit

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii