Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:24 23 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Cîțu Noile măsuri de relaxare, prezentate săptămâna viitoare

ro

22 May, 2021 14:10 1749 Marime text
  • Premierul Florin Cîțu a susținut, astăzi, declarații de presă. 
Premierul Florin Cîțu a declarat, astăzi, că măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie, vor fi prezentate săptămâna viitoare.

„Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă avem elemente care să ne permită să venim şi cu alte relaxări, le vom face. Nu vom renunţa la nimic. Pornim de acolo şi eu mă uit doar la partea mai bună, ce să adăugăm la hotărârea CNSU, nu să mai scoatem de acolo”, a declarat premierul.


Întrebat dacă este de părere că se va atinge ținta de 5 milioane de persoane imunizate până la 1 iunie, premierul a menționat faptul că trebuie accelerată campania de vaccinare.

„Ținta sau campania de vaccinare are un scop clar: să scăpăm de pandemie. Avem aceste borne tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Vrem de la 1 iunie să venim cu alte măsuri. Până acum, arată foarte bine. Trebuie să accelerăm campania de vaccinare.

Avem un progres, am eliminat obligativitatea portului măștii în spații deschise, în zone neaglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie de vaccinare care a mers foarte bine. O campanie de vaccinare care s-a văzut într-o rată de pozitivare în scădere și de aceea am luat aceste măsuri.

Cu cât accelerăm campania de vaccinare, cu atât putem să luăm aceste măsuri mai repede.”


Florin Cîțu a precizat că sunt luate în calcul măsuri suplimentare pentru impulsionarea campaniei de vaccinare.

„Împreună cu echipa CNCAV şi ceilalţi şi Ministerul Sănătăţii ne gândim la măsuri pe care să le luăm în perioada următoare pentru a impulsiona campania de vaccinare, una dintre ele este astăzi, în care toţi membrii Guvernului au ieşit în stradă pentru a susţine campania de vaccinare. Vom avea şi săptămâna viitoare altele", a spus Florin Cîțu.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?

Comentarii