Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:32 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Cîțu „Am aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor de la 1 august”

ro

28 Jul, 2021 16:11 1891 Marime text
  • Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 28 iulie, susținut de premierul Florin Cîțu și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretar de stat în M.A.I.

Premierul Florin Cîțu a declarat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, la finalul ședinței de Guvern din 28 iulie, că a aprobat măsurile de relaxare a restricțiilor de la 1 august, însă nu vor fi modificări semnificative.

„Am aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor de la 1 august.

Relaxare este un cuvânt puternic astăzi, pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute.

Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Condiţie foarte importantă: participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, informează premierul României. 


Florin Cîțu a mai precizat că intervalul orar în care funcționează barurile, cluburile și discotecile rămâne același în cazul în care incidența este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. 

„Activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea maximă a spaţiului permisă în intervalul orar 5.00 - 2.00, în cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.

Nu s-a schimbat ora 2.00, în cazul în care incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie", a adăugat prim-ministrul.


Sursă foto: captură video Facebook.com / Guvernul României

Ti-a placut articolul?

Comentarii