Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:58 27 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța „Aproape în fiecare zi, câte un pacient pleacă acasă negativ, vindecat”

ro

27 Mar, 2020 12:13 7140 Marime text
Sunt veștile bune venite de la Spitalul de Boli Infecțioase aflat în administrarea Primăriei Municipiului Constanța, unul dintre cele șapte spitale din țară desemnat de Ministerul Sănătății pentru a trata pacienți diagnosticați cu noul COVID-19:

"Aproape în fiecare zi, câte un pacient internat cu noul coronavirus, COVID-19, pleacă acasă negativ, vindecat. Suntem la datorie 24 de ore din 24. Pacienții de care avem grijă sunt pe un curs bun".
 Dr. Claudia Cambrea - directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța: "Dispunem în acest moment de echipament de protecție achiziționat de Primăria Municipiului Constanța. Spitalul este pregătit, primii dintre pacienții care s-au internat cu această afecțiune încep să se negativeze și aproape în fiecare zi, câte un pacient pleacă acasă negativ, vindecat.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța este unul dintre cele 7 spitale desemnate de Ministerul Sănătății pentru a deservi patologia pacienților internați cu noul coronavirus. Suntem la datorie, toți pacienții care au fost până acum sunt pe un curs bun, facem în continuare eforturi. Suntem cadre medicale, medici, asistente, infirmiere, cu toții am depus un jurământ, am depus un jurământ că o să îngrijim pacienții în orice condiții și aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor mei care au înțeles că aceasta este misiunea noastră. Ne-am reorganizat, am refăcut toate circuitele spitalului pentru a putea primi acești pacienți, să le asigurăm asistență medicală și tot personalul medical să fie protejat". 
Decebal Făgădău - primarul municipiului Constanța: „Vreau să le mulțumesc într-un mod special medicilor, asistentelor, infirmierilor de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, pentru eroismul de care dau dovadă. Lucrează în weekend, lucrează non-stop, nu mai contează tură, nu mai contează gardă... Oamenii aceștia sunt aici pentru noi. Tocmai de aceea, în numele dumneavoastră, le mulțumesc!"

Spitalul de Boli Infecțioase mulțumește tuturor cadrelor medicale care și-au arătat intenția de a veni să lucreze în unitatea medicală dar și celor care au donat materialele necesare desfășurării actului medical în bune condiții.

"Implicarea dumneavoastră directă în susținerea actului medical, prin ajutoarele materiale care s-au strâns din donații, a fost o lecție de dăruire, de credință și facere de bine în folosul celor aflați în suferință", au transmis reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Este nevoie în continuare de personal medical, asistente, medici, biologi și chimiști pentru laboratorul de analize și secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Detalii la adresa de e-mail contact@infectioaseconstanta.ro, sau pe https://infectioaseconstanta.ro/

Ti-a placut articolul?

Comentarii