Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni pentru limitarea răspândirii COVID-19, la nivel național

ro

07 Apr, 2021 12:12 752 Marime text
  • Au fost desfășurate peste 700 de acțiuni de verificare 
În ultimele 24 de ore, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, peste 4.500 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 756 de acțiuni de verificare, la nivel național.
 
Au fost efectuate 59.414 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
 
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.556 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 906.775 lei.
 
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
 
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
 

„Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19”, precizează autoritățile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii