Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 344 – 10.12.2022. Astăzi sărbătoresc ”locul”

ro

10 Dec, 2022 08:42 1330 Marime text


De-a lungul unei zile ni se întâmplă foarte multe. Acțiuni, emoții, gânduri, trăiri, interacțiuni. Toate necesită energie. Ne trezim dimineața cu o cantitate de energie. Prin somn ne facem ”plinul” bateriei corpului, și peste zi consumăm treptat, această energie.

Da, somnul și odihna sunt principalele surse de energie ale corpului.
NU mâncarea.
A discuta despre alimente care aduc energie este dificil și contra-productiv (mâncarea, prin digestie, ne ia energie, nu ne-o dă), dar continuăm să o facem.

Când suntem obosiți și epuizați, tot ce dorim este să ne odihnim și să tragem un pui de somn. Doar astfel ne ”reîncărcăm” corpul fizic. Cu toții constatăm asta în practica corporală.
După o noapte de odihnă bună, dimineața suntem în formă și avem destul avânt pentru a ne derula activitățile din program. Încetul cu încetul, pe măsură ce ziua avansează, constatăm cum se acumulează oboseală și încetinim în eficiența de acționare.

În anumite momente ale zilei, bateria energetică este atât de goală, încât realmente nu mai avem loc pentru comunicări și discuții importante. Poate cineva apropiat (partenerul, copiii) are nevoie de susținere și de ascultare. Dar realmente nu mai avem loc energetic pentru solicitările lor.

Hai să discutăm acum CE FACEM fiecare în această situație?
Personal, am fost de nenumărate ori în acest loc. Este ca o destinație turistică foarte frecvent vizitată.
După zile foarte aglomerate la cabinet, familia sau prietenii mă așteptau / mă așteaptă să conversăm, să socializăm sau să mergem la cumpărături. Eu abia aveam / am energie să stau pe picioare. De multe ori m-am forțat să le fac pe plac, să discut cu ei, să susțin o conversație sau să facem programul agreat, deși am simțit că intru pe ”credit” energetic.

N-am știut că se poate altfel. Am considerat (în lipsă de altă informație) că așa este singura modalitate: să mă ”dăruiesc” până la epuizare. Să fiu disponibilă pentru toți, indiferent cât loc energetic aveam.

Când au apărut resentimente împotriva celor apropiați (detestam când copilul sau partenerul doreau să împărtășească ceva dificil sau serios și realmente nu aveam loc în mine să-i urmăresc mental sau emoțional) am realizat că este ceva în neregulă. Dar mult timp nu am înțeles ce anume, până am reușit să găsesc termeni care să definească situația.

Astăzi sărbătoresc ”locul” pe care îl avem fiecare energetic în noi înșine, să fim pentru noi înșine sau ceilalți. Să observăm în fiecare moment ce putem face și cum putem să ne raportăm la situație, funcție de energia disponibilă.

Dacă am baterie, am energie, am disponibilitate, atunci am loc pentru multe: să fiu calmă dacă altul este înfuriat, să găsesc o variantă alternativă de rezolvare, când mă confrunt cu o provocare, să văd semnele și să evit oameni sau situații dificile etc.

Dacă nu am baterie, nu am energie și sunt prea obosită / epuizată, atunci nu mai am loc pentru nimeni; tot ce doresc este să mă ”reîncarc”. Și atunci am o posibilitate: îmi stabilesc bariere și granițe clare și spun celuilalt: ”îmi pare rău, dar nu am loc să te pot asculta / susține așa cum mi-aș dori să o fac. Putem să amânăm discuția / acțiunea pe mâine, la ora 11.00? Acum sunt foarte obosită și tot ce am nevoie este o baie caldă și un somn bun. Îți mulțumesc că mă înțelegi”.

Locul se delimitează prin granițe, prin garduri, prin împrejmuiri. Nu doar în planul fizic. Ci și în planul energetic. Uneori deschid porțile disponibilității. Alteori le închid. Învăț că am aceste posibilități.

Astăzi vă invit să privim cu onestitate în viețile noastre și să descoperim ce loc liber mai avem, pentru noi înșine și ceilalți. Învățăm și ne antrenăm să ne poziționăm optim în fiecare moment al vieții. Aflarea locului potrivit, fizic sau energetic, este un alt mic secret al eficienței trăirii zilnice.

Dacă veți descoperi că mai aveți un pic de loc energetic să fim împreună luni seara, pe 12 decembrie, la ultimul portal energetic al anului 2022 (12.12) în ultimul Webinar online susținut anul acesta, vă aștept să despovestim un basm popular românesc, foarte util pentru fiecare dintre noi. Vom afla care este finalitatea eforturilor de vindecare, de obținere a succesului și de mers pe calea vieții. De ce facem tot ce facem?

https://alexaevent.ro/.../des-povestitoarea-succes-sau.../

Dacă însă veți simți nevoia luni seară să vă odihniți și să vă ocupați de corpul și Sufletul vostru, faceți exact așa cum sunteți ghidați.
Mă bucur să știu că fiecare va fi exact acolo unde este bine pentru a crea un loc de maxim beneficiu pentru sine și toți cei din jur.

O zi echilibrată și frumoasă pentru noi toți

Cu iubire, 


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii