Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 273 – 30.09.2022. Astăzi sărbătoresc rezumatul lunii

ro

30 Sep, 2022 09:42 832 Marime text

Am ajuns la final de septembrie, înaintând pas cu pas în toamnă.
La începutul lunii, vă recomandam să vă puneți centurile de siguranță, că urmează o perioadă energetic mai dificilă.
Uitându-mă în urmă, pot să văd cum au existat multe provocări, de diferite feluri, pentru fiecare. Vârtejurile de energie electromagnetică ne-au învăluit pe toți și ne-au purtat, funcție de sensibilitățile și slăbiciunile personale, în zone de disconfort fizic, emoțional sau în abisuri de povești înfricoșătoare debitate continuu de minte.

Astăzi sărbătoresc Rezumatul lunii septembrie, pentru a ne re-aminti, către final de tranzit retrograd a lui Mercur (da! Se termină în curând!) ancorele de stabilizare și sărbătorire pe care le-am structurat mental în fiecare zi.

1 – Mulțumirile 16 - Fluturii
2 – Prognoza lunii 17 - Mașinile
3 – Imunitatea 18 - Corpul
4 – Regnul vegetal 19 - Alianța
5 - Învățătura 20 - Loialitatea
6 - Respingerea 21 - Declarațiile
7 – Pescuitul și vânătoarea 22 – Echinocțiul de toamnă
8 – Dependența 23 - Curcubeul
9 – Mercur retrograd 24 - Strugurii
10 – Luna plină în Pești 25 - Surorile
11 – Re-urile 26 - Luna nouă în Balanță
12 – Filtrul auzului 27 - Cărțile
13 – Butonul pornit/oprit 28 - Păducelul
14 – Natura umană 29 - Lavanda
15 – Smochinele 30 – Rezumatul lunii

Septembrie a venit cu schimbări termice, de umiditate, presiune și încărcare electrostatică chiar din prima zi a lunii. Când am schimbat din august în septembrie, realmente parcă am acționat un comutator: de la căldura și arșița lui august, brusc a venit frigul și umezeala lui septembrie. Tranzitul lui Mercur retrograd și al celorlalte cinci planete, aflate în retrograd, lunațiile (luna plină și nouă) și Echinocțiul de toamnă au intensificat la maxim energia în schimbare a lunii.

Pentru corpurile noastre, mai ales pentru ficat, adaptarea termică și electromagnetică a fost provocatoare.
Îmi simt ficatul slăbit, sensibil și uneori dureros, chiar dacă am simplificat mult alimentația. Odată cu ficatul slăbit vin și dureri de cap sau amețeli, vine tensiunea arterială variabilă (ba mică, ba prea mare) însoțită de slăbiciune și nevoia de odihnă, vin tulburări de vedere și focalizare a privirii (nu este nevoie să-mi schimb ochelarii, ci ficatul meu necesită mai multă atenție) și vin toate problemele articulare și musculare la care mă pot gândi: dureri, inflamație, înțepeneală, contracturi, spasme și zbateri musculare.

Ficatul este organul cel mai muncit și suprasolicitat în această perioadă. Are nevoie de odihnă, repaus, relaxare și simplificare (nu doar a alimentației, ci și a vieții). Dacă îi vom da muncă multă și plimbări obositoare (cu mașina, avionul și alte mijloace de locomoție), va protesta. Să nu vă speriați de stările de rău (cu greață, uneori vărsături, amețeli, slăbiciuni și dureri abdominale) pe care le au mulți elevi, studenți dar și adulți care consideră că după o vară de vacanță, pot munci intensiv, zi de zi, chiar din aceste zile tranzitorii de septembrie.

Astăzi sărbătoresc rezumatul lunii septembrie să ne amintim de grija pentru corpul fizic, cel mai important instrument al vieții la noi, oamenii. Alianța minte corp este foarte utilă în aceste zile, iar loialitatea către corp, către integritatea și starea sa bună se exprimă prin toate gesturile de blândețe și bunătate auto-adresate.

Vă invit alături de mine, la retreatul Delta Vitality, în week-end-ul 7-9 octombrie 2022, să ne omagiem corpul fizic și să învățăm mai multe despre funcționarea sa, împreună.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid028LHBprihiMRzHgfuxTqydg1C9K8jjSgDHo9orpmEjQ2kgbVmq9hrgJb6XjjWzypUl&id=100063540521628

Și vă reamintesc de seria de Webinarii ”Iubirea vieții mele: corpul”, organizate împreună cu Grupul Femina, dar deschise tuturor, de această dată, serie ce va începe pe 10 octombrie la ora 20.00 și se va desfășura timp de 3 săptămâni succesiv, în fiecare luni seara (o oră și jumătate durează fiecare întâlnire). Scrieți-mi pe CentrulNaturaConsultanta@gmail.com pentru mai multe informații.

În rezumat, luna septembrie a fost plină, amestecată, interesantă, provocatoare și mai ales, stimulatoare a creșterii interioare. A lucrat pe principiul ”crești sau dispari”, dar a fost eficientă pentru a ne scoate din amorțeală și letargie.
Să ne bucurăm de ultima sa zi, pentru a ne conecta cu Natura și corpul fizic, și prin toate simțurile să experimentăm Viața, aici. Și acum.

Cu iubire, tuturor


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii