Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:03 26 02 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Ofensa

ro

15 Feb, 2021 11:45 1595 Marime text
  • Vă recomand de la început o carte pentru întreaga săptămână, Vladimir Lermontov - Te salut, fericire!

15.02.2021. Ofensa
Începem săptămâna cu o mică bijuterie de ”artă comportamentală”.
Vă recomand de la început o carte pentru întreaga săptămână, Vladimir Lermontov - Te salut, fericire!
În jur de pagina 120-121 dl Lermontov discută despre ofensă și face distincția între ofensa minții și cea a sufletului.
Ofensa este definită ca o supărare și iritare interioară ce apare conectată la cuvintele sau acțiunile unei alte persoane.
Când este vorba despre ofensa minții este doar o poveste pe care ți-o spui mental despre comportamentul lui cutare, care ti-a făcut si ti-a dres. Dacă ce s-a întâmplat nu-ți afectează somnul și nu te face să plângi din senin, înseamnă că sufletul nu a fost afectat. De aceea, această ”ofensă a mintii” poate fi depășită cu o altă poveste, mai importantă: pacea mea interioară este mai importantă decât această poveste? Dacă da, atunci știu ce am de făcut. Iert, mă iert și mă eliberez de vibrația neplăcută a poveștii.
 
Când este vorba însă despre ofensa sufletului, povestea se schimbă puțin.
Dacă începe inclusiv suferința trupească, îmi este afectată pofta de mâncare, somnul și viața în general, înseamnă că este nevoie să fac ceva. Dl Lermontov spune că putem face ”un act al sufletului”.
Adică să acționăm și să ne adresăm celui care a produs ofensa.
A ne exprima ofensa este o adevărată artă.
Să spui cuiva care te-a supărat că faptele, cuvintele sau acțiunile sale te-au îndurerat nu este ușor. Mai ales dacă este o persoană apropiată.
Să găsești tonul potrivit, cuvintele potrivite și momentul potrivit este realmente o artă.
Mi s-au părut de folos aceste cuvinte de introducere:
”Vreau să-ți spun ceva și am nevoie să nu reacționezi, să nu dai replică, nu am nevoie de sfat și realmente nu am nevoie de soluții. Doar vreau să mă exprim. Poți să mă asculți?”

Dacă celălalt este pregătit și știe că urmează ceva dificil, lucrurile se vor derula mai echilibrat pentru amândoi. Deși este posibil ca discuția să nu fie simplă.
Nu o lăsați să alunece spre conflict. Nu răspundeți cu atacuri la atac. Ci mereu să fiți în gardă și să mențineți varianta de iertare la îndemână.
 
Pentru exprimarea a ceva care a supărat sufletul, Vladimir Lermontov spune că sunt necesare trei condiții:

1. Spune ceea ce simți
2. În niciun caz nu acuzi!
3. Vorbește concis
Ce nu puteți exprima în 30 de secunde nu veți putea exprima in 2 ore.
Da, uneori este nevoie de puțin antrenament.
Dar îl avem cu toții.
Știți de unde?
Din copilărie!
Am fost ”ofensați” de sute sau de mii de ori de părinții noștri, care ne-au promis varii chestii și nu s-au ținut de cuvânt. De multe ori au făcut-o dar tot de atâtea ori nu au făcut-o. Cei mai mulți părinți ne-au promis că sunt alături de noi, amândoi, și la bine și la greu.
Iar când ei au dat de greu, le-a fost mai simplu să se despartă decât să rămână împreună și să-și lucreze dificultățile.
 
Nu judecăm, nu acuzăm, doar constatăm și aflăm că noi toți suntem maeștri în a ne ascunde ofensele.
Dar și antrenați în a rula în mințile noastre ceea ce am dori să le spunem părinților noștri, dacă ar fi să ne adresăm nemulțumirior legate de ne-ținerea promisiunilor de la începutul vieții.
Re-amintirea și aplicarea artei de a ne exprima ofensa va fi o îndemânare foarte utilă pentru întreaga săptămână în care intrăm începând de astăzi.
Dragonul furiei pe care călătorește ofensa este aceeași forță care stă la baza abilităților de atac ale felinelor.
Forța ucigătoare a focalizării interioare.
Să fim prezenți, vigilenți și foarte atenți la orice ofensă care vine spre noi această săptămână. Să ne gândim bine dacă îi permitem sau nu să ne afecteze energia (calmul și blândețea, torsul interior). Iar dacă o face, să exprimăm ofensa cât de artistic putem în momentul respectiv, cu termeni clari și respectuoși, referindu-ne la noi (și doar la noi): eu simt că....
Dacă alegeți să-l citiți pe Vladimir Lermontov această săptămână, vă veți delecta cu o carte interesantă, ușoară, sprințară și provocatoare. Perfectă pentru luna februarie și pentru un program mai aglomerat (este o carte mică cu multe capitole scurte!).
Să avem cu toții o săptămână cât mai flexibilă și să ne bucurăm de antrenamentul interior pe care îl aduce.
Suntem bine.
Vă iubesc.
 
Sursa text si foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii