Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:02 07 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Bilanțul general al unei luni de izolare, realizat de dr. Sorina Soescu

ro

01 May, 2020 10:04 1295 Marime text

„Trezirea” după o experiență absolut nouă, aceea a unei luni de izolare, cam aceasta este ideea pe care ne-o propune Zyanna Orinda în cea mai recentă postare pe Facebook (dr. Sorina Soescu).
Și uite așa am realizat cât de puțin ne trebuie să fim fericiți alături de cei dragi, să-i prețuim pe ei și nu lucrurile materiale după care tânjim și pentru care ne spetim ca să ce? Să trăim de fațadă, pentru că nu suntem decât o imagine în fața celorlalți? Am ajuns să ne fie rușine să recunoaștem că ne bucurăm de această perioadă care ne-a redat pe noi... nouă!
 

„Izolarea, reducerea socializării, minimizarea călătoriilor și a consumul de energie în exterior a dus la multe reacții ale oamenilor.
Pentru unii a fost greu să stea cu ei înșiși, să afle ce coș de gunoi imens au în suflet, în minte, în corp, în casă sau în viață (plictiseală este doar un reziduu - un gunoi al proastei organizări a vieții). Și să nu știe de unde să înceapă procesul de curățenie sau ordonare. Plictiseala i-a slăbit, fricile i-au copleșit, emoțiile i-au tulburat, acidoză fizică i-a dezechilibrat. Nu le-a fost ușor.
 
Pentru alții a fost un prilej de refacere, de re-adunare, de re-grupare și re-definire. Familii întregi s-au regăsit, adulții au putut stă cu copiii și să aprecieze frumusețea vieții ÎN FAMILIE. Oamenii care au investit în case și apartamente frumoase s-au putut bucură, realmente, de investițiile lor și de tot ceea ce au dobândit (alergătură nu le permitea să se bucure cu adevărat de ceea ce aveau).
 
Foarte multe femei au fost mulțumite să-și poată reașeza casă, corpul, mintea, familia și prioritățile. Femeile jonglează în general cu prea multe mingii și nu prea au timp să se oprească și să vadă, cu adevărat, rezultatele muncii lor. Acum, multe chiar au putut să APRECIEZE viața, așa cum este.
Fără așteptări. Fără dorințele continue «mai mult, și mai mult»
Fără presiune și comparație cu «altele».
Fără imbolduri din jur - hai și hai!
 
Oprirea lumii a făcut mult bine sufletelor. Chiar dacă economic, a produs valuri de nemulțumire.
 
La începutul anului, într-o postare, va spuneam că aleg să pun banii pe locul 3 că prioritate - după grijă de sine, pe locul 1 și relațiile cu sens, pe locul 2.
Intrând în social, constatăm, înainte de izolare, cum sunt împinsă să îmi încalc promisiunea.
Criză globală a venit la timp.
M-a «trezit» și ne-a trezit pe mulți.
 
La fel cum crizele personale din viață m-au trezit și m-au făcut să-mi respect promisiunile făcute corpului meu - la fel criză globală m-a zguduit și a permis să-mi respect ierarhia personală.
1) să-mi fie bine fizic, emoțional și mental
2) să am relații frumoase, împlinitoare, cu sens
3) să fie bine material și financiar.
 
Lumea modernă a pus și pune «banii» (resursele) pe primul loc. Și nemulțumirea sufletească era mare.
Luna de izolare a inversat ierarhia. Banii nu mai sunt atât de importanți, când nu mai ai pe ce să îi cheltui atât de mult și când realizezi că în crize - sănătatea personală și relațiile cu sens contează MULT mai mult.
 
Aprilie, luna capricioasă a primăverii a fost extrem de interesantă datorită pandemiei și mai ales, reacțiilor diverse ale oamenilor. IMPREVIZIBILITATEA a fost eroina principala.
 
A fost în toate felurile, dar NU plictisitoare. Ne-a ținut alerți. Și am realizat cât suntem de VII.
A fost cât de bine a putut să fie. Așa cum este VIAȚA.
Cu iubire, tuturor!”.

Sursa foto: Facebook Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?

Comentarii