#ConstanțaEsteBine 30 decembrie 2025. Aproape final de an calendaristic. Conștientizarea trecerii timpului
#ConstanțaEsteBine: 30 decembrie 2025. Aproape final de an calendaristic. Conștientizarea trecerii timpului
30 Dec, 2025 12:14
ZIUA de Constanta
143
Marime text
143
Marime text
30 decembrie 2025Aproape final de an calendaristic.
Conștientizarea trecerii timpului pe care o aduce ținerea zilnică a unui Jurnal sau un proiect de postări zilnice declanșează numeroase reacții interioare și emoții.
Mișcarea energiei prin timp și spațiu este impresionantă.
Înțelegerea tranzacțiilor zilnice de energie ajută la poziționarea poveștilor din minte, dar nu are efect prea mare pe emoții – care își fac oricum variațiile lor periodice.
Cum se simte pentru voi apropierea anului de final?
Care au fost lecțiile sau lecția lui 2025?
Pentru mine, personal, lecția de bază a acestui an a fost observarea și acceptarea alternanțelor de bine/rău, echilibru / dezechilibru, armonie / dizarmonie – din gândurile și emoțiile trăite.
Am stat cât am putut de bine cu toate emoțiile declanșate de schimbările importante, fizice și mental-emoționale, declanșate de menopauză, îmbătrânire, schimbările social-economice și modul în care inteligența artificială a impactat structura vieții.
Am descoperit că pot să stau cu nemulțumirea, frustrarea, iritarea sau furia fără să le caut justificări și motive la exterior – știind doar că apar când apar, durează cât durează și pleacă așa cum au venit.
În Newsletter-ul săptămânal este o parte dedicată întrebărilor la care mintea are nevoie să răspundă atunci când emoțiile copleșesc întregul sistem.
mediccuexperienta.substack.com
Pentru mine, anul 2025 și finalul acestuia au venit cu o acceptare masivă a faptului că îmbătrânirea aduce o schimbare a ritmului vieții, o mutare a focalizării de pe cantitate, pe calitate și o apreciere pentru tot ceea ce a fost și poate fi împărtășit, fără ton educațional sau moral – doar ca o poveste despre o posibilă alternativă.
Am realizat că nimic nu este bine sau rău, pentru că este relativ.
Ce a fost bine într-un moment, a devenit rău în alt moment, dacă nu s-a mai potrivit contextului.
Înțelegerea despre lume și viață se schimbă pe măsură ce mă transfer către altă etapă, în care vechile instrumente și modalități de a acționa nu mai funcționează.
Am avut această oportunitate de mare transformare când am trecut de la adolescență la perioada de adult tânăr. Dar atunci era prea multă inconștiență și prea puțină prezență, pentru a realiza atât metamorfoza, cât și efortul de ajustare implicat.
Astăzi pot să fiu în proces, să observ tot ce vine cu el – emoții, gânduri, senzații, amintiri – să stau cu ele, să le integrez, să învăț continui, să mă auto-reglez și să călătoresc în timp în mod firesc. Saltul de credință este uriaș. Am eliberat tot ce a fost și a funcționat, dar nu mai servește în prezent. Nu știu încă în ce direcție mă împinge fluxul vremurilor, dar stau prezentă și aștept ghidajele intuiției și semnelor exterioare, în timp ce mă ocup de instrumentul principal al vieții: corpul fizic.
La aproape final de 2025, sunt recunoscătoare tuturor celor care au fost alături de mine atâția ani și mi-au oferit cadoul atenției și aprecierii.
Să avem o zi de aproape final de an cât mai prezentă și observând / integrând astăzi lecțiile învățate din 2025.
Cu iubire, tuturor
Articol preluat de pe Facebook/SorinaSoescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


