Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:39 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 29 septembrie 2023. Luna plină în Berbec. Semn de foc, pentru lună, semn de aer (Balanță), pentru Soare

ro

29 Sep, 2023 11:00 955 Marime text
Luna plină în Berbec
Semn de foc, pentru lună, semn de aer (Balanță), pentru Soare, văpăi și flăcări energetice în viața noastră (în minte, în suflet, în corpul fizic)
Astrologii spun că astăzi devin foarte evidente tiparele karmice, adică greșelile repetate pe care le facem iar și iar, pentru că le-am moștenit prin ADN de la strămoși.
 
Aceste tipare au putere cât timp rămân inconștiente și le trăim hipnotizați, crezând că suntem noi înșine. Odată observate, măcar pot fi conștientizate (ca primă măsură).
Ultimul citat din cartea lui Osho, ”Intimitatea, încrederea în sine și în celălalt” ne aduce astăzi un fir de idee pentru contemplare și folosirea eficientă a energiei lunii pline:
 
”Fiecare om vrea să fie ieșit din comun, vrea să fie extraordinar.
Asta caută eul – să fie cineva deosebit, să fie cineva unic, incomparabil.
Iar paradoxul e că, cu cât te străduiești maim ult să fii exceptional, cu atât mai obișnuit pari, pentru că toată lumea umblă după extraordinar.
E o dorință extrem de răspândită.
Dacă vrei să fii obișnuit, însăși căutarea de a fi obișnuit este extraordinară, pentru că rareori vrea cineva să fie un nimeni, rareori vrea cineva să fie doar un spațiul gol.
Într-un fel, chiar este extraordinar, pentru că nimeni nu vrea asta.
Iar când devii obișnuit, devii extraordinar și, firește, descoperi dintr-o data că, fără să cauți, ai devenit unic.
De fapt, fiecare om este unic.
Dacă n-ai alerga întruna după țeluri, ți-ai da seama că ești unic.
Nu ai ce să descoperi, totul există deja.
Iar a fi înseamnă a fi unic.
Nu există alt mod de a fi.
 
Fiecare frunză dintr-un copac e unică, fiecare pietricică de pe țărm e unică – n-ai să găsești pe tot pământul o pietricică la fel.
Nu există două lucruri la fel, așa cum nu ai nevoie să fii cineva.
Fii tu însuți și, dintr-o data, ești unic, incomparabil.”
Mesajul de astăzi a lui Osho este cel mai special din toată cartea.
Și ne este oferit, nu întâmplător, la luna plină în Berbec, care guvernează Ego-ul și Importanța de sine (minunatul de bine sau bietul de mine), într-o zi de vineri – ziua iubirii.
 
Astăzi putem să ne oglindim în întâmplările zilei de astăzi și să consumăm cât mai puțină energie fiind cine credem noi că vor ceilalți să fim. Putem să ne relaxăm și să fim noi înșine, observând cum ne simțim în proces. Reala karmă a fiecăruia este să ștergem cine nu suntem și să trăim ca noi înșine.
Simplu în teorie, mai dificil în practică.
Să avem cu toții o zi de lună plină cât mai luminatoare și echilibrată.
Cu iubire,



Articol și foto preluate de pe facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii