Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:13 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 11 decembrie 2023. Zi de lună „întunecată” sau lună vidă, o fază care precede luna nouă

ro

11 Dec, 2023 19:02 886 Marime text


11 decembrie 2023

Zi de lună „întunecată” sau lună vidă, o fază care precede luna nouă.
Este o fază de lună despre care am aflat recent, pentru că astrologia modernă devine din ce în ce mai ”sofisticată” în descrierea detaliilor fazelor lunii.
Această zi este una de introvertire, introspecție, contemplare și stat cu propriile senzații și gânduri, pentru a observa care sunt cele mai frecvente, și în ce mod ne influențează.

Astăzi am stat cu o ancoră mentală întreaga zi. Am avut un vis, din care m-am trezit oarecum șocată și cu inima bătând, iar senzația a persistat întreaga zi. Am urmărit-o și pândit-o întreaga zi, cum fac cu un animal sau o pasăre.

Am realizat că dacă mi s-ar întâmpla în prezent această situație, probabil că aș reacționa la fel de puțin ”elegant” cum am făcut-o în vis.
Am contemplat întreaga zi modul în care ”mă agăț” de ceea ce este, de oameni, de situații, de concepte și ajung să pierd energie, când ceea ce se întâmplă nu funcționează așa cum mi-aș dori.

Ziua de astăzi precede luna plină, virozele sunt în plină derulare, mințile sunt umplute până la refuz cu scenarii.
Este o perioadă interesantă, pentru noi toți.
Exact pentru astfel de perioade ne pregătim la Școala Sănătate 5D, să înțelegem mai bine ce se întâmplă, când se întâmplă și ce putem să facem, să ne echilibrăm mai repede.
https://www.sanatate5d.ro/produs/curs-on-line-sanatate-5d/

Perioada ne împinge de la spate să ne reîntoarcem la școală, să studiem iar despre corpul nostru și să ne reamintim modul său de funcționare, mai ales în situații dificile.

Un scurt citat din cartea ”Sănătate 5D”:
”Am citit într-o carte de spiritualitate că omul nu este nimic fără puterea deciziilor sale.
Am realizat acest adevăr urmărindu-mi atent, zile și săptămâni la rând, comportamentul rutinier și modul în care iau deciziile, în special pentru propria persoană (în special pentru sănătatea corpului meu).”

Ce decizii ați luat astăzi pentru propria persoană și sănătatea corpului?
Asta este întrebarea zilei.
Să ne fie bine tuturor
Cu iubire


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii