Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:27 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 10 iulie 2023. Început de săptămână calendaristică, ultimul pătrat în fazele lunii

ro

10 Jul, 2023 11:35 936 Marime text
Început de săptămână calendaristică, ultimul pătrat în fazele lunii (ne ducem către luna nouă, maxim de curățenie și eliminare)
O săptămână excelentă pentru a face curățenie la toate nivelele posibile – în casă, în dulapuri, în lucruri, în computer și telefon, în corp, în relații, în minte etc. Oriunde este posibil să eliminăm și să dăm afară gunoaiele, săptămâna care începe astăzi are energia perfectă de susținere a eliminărilor.

Putem să consumăm mai puțină mâncare, să facem posturi intermitente de mai lungă durată (14-16 ore pe zi, de seara de la ora 8.00 până a doua zi la 12.00 sau chiar mai târziu). Putem să vorbim mai puțin, să bârfim și să ne plângem mai puțin, să mergem mai mult și să dormim mai bine.

Dacă avem mai mult timp calitativ să înțelegem ce se întâmplă cu noi înșine, cu corpul, cu emoțiile și gândurile, vă invit să profitați de reducerile importante de pe site-ul Alexa Event la multe dintre Webinariile realizate în ultimii ani
https://alexaevent.ro/.../primestidespre-ficat-si.../ și restul de Webinarii.
Și Alexa face curățenie și deschide porți către eliberări de energie, crescând cantitatea de oportunități pentru noi toți.

În cartea lui Dan Millman – Calea luptătorului pașnic, avem o descriere minunată a tipului de ”curățenie” ce se poate face la nivel mental, și care se descrie cu eticheta de ”detașare”.

”Meditația este alcătuită din două procese simultane: unul constă în interiorizare, adică în a deveni atent la ceea ce se petrece în interiorul tău, iar cel de-al doilea constă în abandon, adică în detașarea de gândurile care apar. Numai în acest fel te vei putea elibera de mite.
- Cred că înțeleg ce vrei să spui.
- Poate că ai auzit povestea adeptului care stătea într-o tăcere profundă în mijlocul unui mic grup de practicanți.
Îngrozit de viziunea pe care o avea, legată de sânge, moarte și demoni, el s-a ridicat, s-a îndreptat către maestru și i-a șoptit la ureche: ”Roshi, am avut o viziune oribilă!”. ”Detașează-te de ea”, i-a răspuns maestrul. Câteva zile mai târziu, adeptul a avut o viziune erotică, apoi una legată de viziunea vieții, și chiar una în care apăreau îngeri. Tocmai când se bucura de ea, maestrul a apărut în spatele său și l-a lovit cu nuiaua pe umăr, strigându-i: ”Detașează-te!”.
M-am amuzat auzind povestea și i-am spus:
- Știi, Socrate, mă gândeam....
Socrate mi-a aruncat morcovul pe care îl ținea în mână în cap și mi-a strigat:
- Detașează-te!”

Să avem cu toții cu zi cât mai bună și echilibrată, și o săptămână de eliminări cât mai eficientă și de câte ori ne agățăm de vreo poveste (bună sau mai puțin bun) vă rog să puneți o alarmă mentală care să vă strige în cap: ”Detașează-te!”

Cu iubire, tuturor


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii