Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:57 01 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegerilocale2020 Candidatul PNL la funcția de primar al comunei Mereni, Dumitru Guriță - „ Îmi propun ca între primărie si celelalte instituții precum școală, poliție, dispensar și biserică să existe comunicare”

ro

20 Aug, 2020 13:11 635 Marime text
Proiectele propuse de candidatul  PNL la funcția de primar al comunei Mereni, Dumitru Guriță, sunt axate pe normalitate. Acea normalitate care conține nevoile de bază ale oamenilor, care presupune branșamente la apă, canalizare, drumuri asfaltate și accesul la servicii medicale. Care nu înseamnă să mergi cu cizme „până la șosea“ în anotimpurile ploioase, care nu presupune să aduci apă potabilă de la fântâna de pe stradă, ci ca toate aceste condiții să fie disponibile necondiționat.

„Nu promit că în următorii 4 ani voi răsturna munții, dar voi prezenta câteva proiecte de interes local, care vor duce la dezvoltarea întregii  comune. Lipsa rețelelor de utilitate publică este cea mai mare problemă, iar comuna arată jalnic, ca și cum în ultimii 4 ani nu ar fi avut primar“, a declarat Dumitru Guriță.

 
Mai exact, candidatul PNL vorbește despre pietruirea și asfaltarea drumurilor din localitățile Mereni, Osmancea și Ciobănița, dar și de construirea a 10 podețe peste cele 2 canale de colectare a apelor pluviale din localitatea Mereni. De asemenea, atragerea de fonduri europene pentru racordarea localităților la rețeaua de gaze naturale și amenajarea rețelei de canalizare se află pe lista sa de priorități.
 
Având în vedere că rețeaua existentă este una veche, Dumitru Guriță propune executarea unor reparații capitale la rețeaua de alimentare cu apă, dar și extinderea acesteia în cartierul nou din localitatea Mereni, precum și la locuințele care nu au fost racordate la rețea până în prezent.

„Voi finaliza iluminatul public în zona cimitirului ortodox și musulman, precum și în cartierul nou din localitatea Mereni. Voi atrage fonduri pentru renovarea bisericilor ortodoxe și a geamiilor din localitățile Mereni și Osmancea, dar și pentru construirea unor case mortuare în satele componente ale comunei, pentru a respecta prevederile europene și naționale care ne obligă să păstrăm rudele decedate în spații special amenajate pentru priveghi“, a completat Dumitru Guriță.

 
Candidatul  PNL propune pentru următorii patru ani înființarea unui club pentru tineri, renovarea căminelor culturale și dotarea acestora pentru activități culturale și sportive, modernizarea stadionului de fotbal din localitatea Osmancea și amenajarea unui teren de sport în localitatea Ciobănița.
 

„Voi susține echipa de fotbal din localitate, voi reînfiinţa echipa de dansuri populare şi voi organiza în fiecare an serbarea câmpenească, care aduna laolaltă tineri și vârstnici și care devenise un eveniment important din viața comunității noastre“, a precizat candidatul PNL.

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii