Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioana Petrescu (PRO România) - „Stăm pe loc cu investiţiile. Acest guvern se împrumută foarte mult, şi nu pentru investiţii, ci pentru cheltuieli curente“

ro

11 May, 2019 00:00 2033 Marime text
Guvernul actual se împrumută foarte mult pentru cheltuieli curente, iar datoria publică „are cea mai mare creştere din ultima perioadă“, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, candidatul PRO România pentru PE Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta.

„Stăm pe loc cu investiţiile (...) Acest guvern se împrumută foarte mult, şi nu pentru investiţii, ci pentru cheltuieli curente (...) Nu este rău să împrumuţi când construieşti ceva, dacă faci un sistem de canalizare, construieşti o şcoală sau o autostradă, dar, din păcate, ei se împrumută pentru cheltuieli curente. În urmă cu câteva zile s-au mai împrumutat cu 423 de milioane de euro. Asta vine după un alt împrumut, de 3 miliarde de euro, la nişte dobânzi fabuloase. În 30 de ani va trebui să plătim 2,2 miliarde de euro numai pe dobânzi. Se împrumută la costuri foarte ridicate, se împrumută pentru cheltuieli curente, şi nu pentru investiţii, iar asta este un lucru extrem de grav şi trebuie să atragem atenţia asupra acestui fapt“, a spus Petrescu, adăugând că, potrivit Eurostat, creşterea datoriei publice a României este cea mai rapidă din Uniunea Europeană în ultima perioadă.

Fostul ministru de Finanţe a arătat că investiţiile sunt ca şi inexistente în ţară, deoarece bugetele primăriilor nu mai au bani pentru investiţii publice şi sunt nevoite să stea „cu mâna întinsă la domnul Dragnea” pentru finanţare.
„La nivel local nu au mai rămas bani în bugete pentru investiţii deloc (...) Asta se întâmplă ca rezultat al faptului că, pe de o parte, le intră mai puţini bani, având în vedere că a scăzut impozitul pe venit şi, ca atare, cota care le revine este mai mică. Este adevărat că acum le revine 100% din impozitul pe venit, o creştere de la 71%, dar, în plus, acum trebuie să aibă grijă şi de unele cheltuieli cu asistenţa socială.
 
După ce a dat cu o mână, Guvernul a luat cu alta de la administraţiile locale şi acestea au ieşit tot pe minus (...) În bugetele lor nu mai sunt bani pentru investiţii publice şi sunt nevoiţi să se ducă practic cu mâna întinsă la domnul Dragnea (...) Absorbţia de fonduri europene nu merge foarte bine şi atunci nu se bazează pe aceste fonduri europene, ci doar pe aceşti bani pe care îi pot lua de la nivel central“, a spus Petrescu.

În opinia fostului ministru de Finanţe, prioritatea acestui guvern a fost să crească salariile la nivel local, fără să se pună problema existenţei resurselor necesare pentru a acoperi aceste salarii mărite.
 
Material comandat de PARTIDUL PRO ROMÂNIA, MFC: 41190009
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii