Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorităţile publice, obligate să prezinte raport de activitate periodic, inclusiv în Monitorul Oficial Primăria Constanţa încalcă Legea nr. 544 din 2001

ro

08 Aug, 2018 00:00 1737 Marime text
Potrivit art. 5, lit. i, alin. 3 din Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, „autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a“.
 
Am luat ca perioadă de referinţă anul 2016, anul alegerilor locale, dată la care constănţenii şi-au ales un nou primar. Nici pe site-ul instituţiei Primăriei Constanţa, nici în Monitorul Oficial nu s-a publicat în ultimii doi ani vreun raport de activitate al municipalităţii constănţene. În schimb, în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, apar zilnic rapoarte de activitate ale instituţiilor administraţiei publice locale din ţară, de la cele mai mici UAT-uri, până la municipii reşedinţă de judeţ.
 
Singurii care au depus raport de activitate în conformitate cu prevederile art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sunt o parte a consilierilor locali. În rest, totul este tăcere!
 
Am  încercat să obţinem un punct de vedere de la Biroul de Presă al Primăriei municipiului Constanţa în legătură cu această driblare a legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, însă până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns. Îl aşteptăm şi în următoarele zile, cu atât mai mult cu cât, de-a lungul timpului, atât reprezentanţii opoziţiei, cât şi societatea civilă i-au tot solicitat primarului Decebal Făgădău prezentarea unui raport de activitate sau măcar a unei radiografii la zi a situaţiei economico-sociale a municipiului Constanţa.
 
Mai jos, reproducem integral art. 5 din Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public: „Art. 5. (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: 
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; 
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; 
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; 
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de internet; 
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; 
f) programele si strategiile proprii; 
g) lista cuprinzând documentele de interes public; 
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; 
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. 

(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1). 

(3) Autorităţile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat in Monitorul Oficial al României, Partea a II-a. 

(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin: 
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi in pagina de internet proprie; 
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop”. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii