Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:47 22 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Agoniseala consilierului Laurenţiu Marin, finul de cununie al lui Sorin Strutinsky (documente)

ro

19 Jul, 2014 00:00 2257 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, dar şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013.
Pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) au fost publicate, conform legii, declaraţiile de avere şi de interese ale aleşilor judeţeni, aferente anului fiscal încheiat. Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa va prezenta în fiecare zi averea şi interesele declarate de aleşii judeţeni.
Încă de pe băncile facultăţii, Laurenţiu Marin s-a înrolat în PRM, pentru o perioadă, el deţinând şi funcţia de preşedinte al juniorilor peremişti. În anul 2000, a obţinut primul său mandat de consilier judeţean, la finele acestei perioade alăturându-se PSD-ului, punct în care încep ascensiunea şi promovarea sa. Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky - naşul său de cununie, au avut un rol important în evoluţia sa profesională.

Fără terenuri şi case

Potrivit declaraţiei sale de avere, consilierul judeţean PSD Laurenţiu Marin, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, nu deţine niciun teren şi nicio clădire. În schimb, este proprietarul a două autoturisme, un Volkswagen Golf, fabricat în 2008, şi un Mercedes C200, dobândite prin cumpărare, alături de Mihaela Marin.
La rubrica „Bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro“, sunt menţionate „bijuterii soţie“, dobândite în perioada 1980 - 2014, a căror valoare estimată depăşeşte 5.000 de euro, precum şi o colecţie de numismatică, dobândită între 2010 şi 2014, estimată la peste 5.000 de euro.
La capitolul „Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro“, alesul judeţean figurează ca deţinător de părţi sociale la SC Cyberdreams SRL, firmă căreia i-a acordat un împrumut de 114.529,35 de lei. De asemenea, Laurenţiu Marin este deţinător de părţi sociale la SC Eclipse Advertising SRL, firmă pe care a împrumutat-o cu 20.078,76 de lei şi 6.031,50 de dolari. Consilierul judeţean are însă şi datorii: 15.000 de dolari împrumutaţi de la Constantin Lăcustă în anul 2013, bani pe care ar trebui să îi înapoieze până la termenul scadent - 2033.

Venituri şi interese

La rubrica „Venituri“, social-democratul menţionează indemnizaţia de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în valoare de 8.408 lei, precum şi un venit de 990 de lei, realizat în calitate de membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Spitalului Judeţean Constanţa. De asemenea, în declaraţia de avere este menţionat un venit de 83 de lei (brut), realizat ca membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu. Totodată, Laurenţiu Marin declară şi calitatea de membru în CA-ul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM) Eforie Sud, de unde însă nu a avut beneficii financiare. Soţia sa nu figurează cu venituri în declaraţia de avere.
 
Potrivit declaraţiei de interese, Laurenţiu Marin este administratorul SC Cyberdreams SRL, cu 95% din părţi sociale, însumând 200 de lei. Este, de asemenea, administrator al SC Eclipse Advertising SRL, deţinând 90% din părţile sociale - 200 de lei. Tot în declaraţia de interese regăsim calitatea sa de membru în CA-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, „până la data de 05.03.2014“, postură din care a avut beneficii în valoare de 990 de lei. Laurenţiu Marin menţionează şi calitatea de membru în CA-urile SOTRM Eforie Sud „până la preluarea de către Consiliul Judeţean“, unde valoarea beneficiului a fost 0, în cel al Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Constanţa „membru până la data de 05.03.2014“, cu beneficii de 83 de lei, şi calitatea de membru supleant în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Căi Ferate. Totodată, Laurenţiu Marin menţionează şi calitatea de membru în comitetul executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii