Iniţiator al proiectului „Constanţa - capitală culturală europeană" Chiru vrea să dărâme „turnul de fildeş al lui Radu Mazăre" (galerie foto)
Iniţiator al proiectului „Constanţa - capitală culturală europeană": Chiru vrea să dărâme „turnul deImnul „Constanţa merită mai mult"
Evenimentul a debutat cu intonarea de către Doru Iftene, tenor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski", a Imnului Naţional al României. Ulterior, s-a auzit şi imnul de campanie al contracandidatului lui Radu Mazăre. Intitulat „Constanţa merită mai mult", imnul lui Chiru a fost compus de Dumitru Lupu, pe versurile lui Carmen Aldea Vlad.
În acest context, Gigi Chiru a declarat că „Europa este asaltată de un val de căpuşe", câteva zeci de mii de oameni devenindu-le victime, susţine el. „Eu am de eliminat o căpuşă care s-a fixat pe capul a 300.000 de constănţeni. De 12 ani se alimentează din puterea concitadinilor. Această căpuşă mai are doar două săptămâni de viaţă. De asta mă voi ocupa eu", a avertizat Chiru, fără însă a nominaliza.
„Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut"
Totodată, aspirantul la fotoliul de edil-şef al Constanţei a amintit principiul potrivit căruia „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut". În sensul acesta, el a criticat dur actuala administraţie locală, care, în opinia lui, „nu mai are legătură cu lumea reală". În continuare, Gigi Chiru a precizat: „Pe 10 iunie, într-o cuşcă, am să mă bat cu Radu Mazăre. Îi voi dărâma turnul de fildeş lui Radu Mazăre".
Nu mai puţin important este că Gigi Chiru a declarat că, în prezent, Alianţa pentru Constanţa este o alianţă electorală, dar dacă aceasta va funcţiona cu succes la scrutinul din 10 iunie, parteneriatul PDL - PNŢCD va fi prelungit, la Constanţa, şi pentru alegerile parlamentare.
Constanţa, capitală culturală europeană
În ceea ce priveşte programul său, „Constanţa - capitală culturală europeană", Chiru a reiterat ideea potrivit căreia Constanţa are şanse să devină, după modelul Sibiului, un veritabil centru cultural. El a vorbit despre ce ar presupune realizarea proiectului său: investiţii de aproximativ 500 de milioane de euro, crearea de noi locuri de muncă, construirea unui spital regional cu o capacitate de 700 de locuri, reabilitarea Zonei Peninsulare, a monumentelor istorice şi a muzeelor şi atragerea turiştilor.
Pe lângă aceste aspecte, Chiru susţine că implementarea proiectului său va însemna şi modernizarea infrastructurii Constanţei, revigorarea culturii locale, precum şi modernizarea portului turistic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp