Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:23 25 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horia Constantinescu ar putea părăsi Primăria Constanța! A contestat rezultatul concursului!

ro

15 Sep, 2021 16:31 3482 Marime text
  • Horia Constantinescu nu a promovat concursul pentru funcția de director al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța
  • Constantinescu a făcut contestație
  • În cazul în care după reevalure, nu va obține nota minină 7, va solicita anularea transferului și va demisiona din cadrul primăriei Constanța
  • Constantinescu a fost comisar șef al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor, de unde s-a transferat în cadrul aparatului administrativ al municipalității
 

Horia Constantinescu nu a promovat concursul pentru funcția de director al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța.
Acesta a obținut nota 6.13, în condițiile în care nota minimă pentru promovare era 7 (șapte).

Constantinescu a depus astăzi contestație și a cerut reevaluarea lucrării.

Acesta a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că în cazul în care nici după reevalure, nu va obține nota minimă 7, prevăzută de legislația în vigoare, va solicita anularea transferului și va demisiona din cadrul primăriei Constanța.

„Dacă mi-aș fi luat concediu o lună de zile și aș fi învățat, lucrurile ar fi stat altfel. Eu am muncit, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Nu mă cramponez pentru o funcție, pentru mine este important să mă pot uita în ochii copilului meu, doar față de el și de familia mea am obligații" - a precizat Horia Constantinescu pentru ZIUA de Constanța.

Constantinescu a fost comisar șef al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor, de unde s-a transferat anul trecut, după alegerile locale, pe care le-a pierdut, în cadrul aparatului administrativ al municipalității, dar s-ar putea întoarce pe post, în cazul în care nu va reuși să promoveze concursul pentru funcția de director general al Direcției Generale Gestionare Servicii Publice.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

ZIUA LIVE. Horia Constantinescu, director general în Primăria Constanța - „Multe vini sunt ale mele exclusiv și mi le asum franc. Chițac nu are de ce să fie înjurat“!

 


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii