Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Distrugeri masive la Peştera din cauza inundaţiilor. Pagubele sunt greu de estimat (galerie foto + video)

ro

12 Jun, 2013 00:00 4546 Marime text
Dispensarul, Căminul Cultural, sediul Poştei, Primăria, grădiniţa, terenul de fotbal, parcul din centrul localităţii şi 30 de gospodării au fost ieri puternic afectate de inundaţii. Apa a venit din amonte, dinspre comuna Ciocârlia, şi a distrus totul în cale, sub privirile neputincioase ale autorităţilor. Devastate de ape au fost şi podeţul de pe DC 28 şi puntea pietonală ce face legătura între DC 28 şi şcoală, punte traversată de elevi pentru a putea ajunge la cursuri.

Prima măsură luată de autorităţi a fost să construiască un dig din saci de nisip pentru a opri avansarea apei şi pentru a pune pe moment zona în siguranţă. Alarmant este că despre iminenţa inundaţiilor se ştia, însă nicio autoritate nu şi-a îndreptat atenţia către Peştera. Valentin Vrabie a afirmat că norocul lor a fost că apele nu au venit pe timp de noapte şi că nu există victime omeneşti.

„Vorbim de pagube materiale de miliarde de lei, pagube impresionate, pe care le vom evalua şi pe care le vom anunţa, însă sunt pagube ce puteau fi evitate dacă ar fi fost aprobat proiectul privind amenajarea a trei poduri şi a două punţi pietonale. Proiectul l-am realizat în anul 2009 şi am solicitat fonduri pentru realizarea lui de la toate instituţiile, de la Guvern, de la Consiliul Judeţean, însă acesta nu a fost aprobat, iar cu bani din bugetul local nu ne-am permis să-l derulăm. Vorbim de un proiect de 2 milioane de euro”, a precizat primarul Valentin Vrabie. Dacă acest proiect ar fi fost realizat, putea fi evitat dezastrul de la Peştera şi, de asemenea, ar fi putut fi evitate pentru totdeauna astfel de dezastre. Primarul Valentin Vrabie a precizat că Peştera s-a mai confruntat cu astfel de inundaţii în urmă cu zeci de ani. De asemenea, şeful autorităţii locale a menţionat că îi va ajuta cu fonduri pe localnicii păgubiţi, pentru a-şi recupera bunurile pierdute.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii