Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce are nevoie Teatrul de Stat Constanţa de asistenţă juridică (document)

ro

04 Sep, 2014 00:00 1458 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) dezbate, în şedinţa de mâine, un proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică a Teatrului de Stat Constanţa şi împuternicirea conducerii instituţiei pentru semnarea acestui contract.

Proiectul de achiziţionare a serviciilor de consultanţă a fost iniţiat ca urmare a faptului că, în prezent, consilierul juridic al instituţiei se află în concediu de maternitate, urmând ca, după naştere, să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an.

Articolul 2 al proiectului de hotărâre prevede că valoarea serviciilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică nu va depăşi nivelul cheltuielilor de personal aferente postului de consilier juridic.
Potrivit proiectului de hotărâre, postul de consilier juridic este unic, iar activitatea din cadrul instituţiei nu poate fi asigurată de alt salariat. „Teatrul de Stat Constanţa specifică faptul că sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2014 cheltuielile generate de achiziţionarea serviciilor juridice“, se menţionează în proiectul de hotărâre.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii